.

Campanie națională privind munca zilieră

Recent, Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara – după cum ne informa consilierul CRP, Cristina CREȚ, (foto) – a desfășurat campania națională privind respectarea de către beneficiari sau împuterniciți ai acestora a prevederilor Legii nr. 52/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a normelor metodologice de aplicare ale acesteia, prin acțiuni de control cu caracter inopinat.

           După cum stabilește Legea nr. 52/2011, zilierii sunt persoane fizice, cetățeni români sau străini care au capacitatea de muncă și care desfășoară activități necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar sau un împuternicit al acestuia, contra unei remunerații, activând în mai multe domenii, printre care agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură, pescuit și acvacultură, activități de alimentare (catering) pentru evenimente, restaurante, baruri, hoteluri și alte facilități de cazare, baze și cluburi sportive, grădini zoologice, botanice, întreținere peisagistică și spații verzi etc.      

            Obiectivele campaniei au fost de a identifica beneficiarii care folosesc zilieri și de a aplica măsurile care se impun pentru nerespectarea de către aceștia a prevederilor legislației privind munca zilieră, identificarea beneficiarilor care utilizează munca tinerilor și a copiilor fără respectarea prevederilor legale, identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri în condițiile în care se impunea încheierea contractelor individuale de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru respectarea de către beneficiari din domeniile care fac obiectul campaniei.

            Scopul campaniei a fost de a diminua consecințele sociale și economice negative rezultate din nerespectarea de către beneficiarii din domeniile controlate și determinarea beneficiarilor de a respecta obligația de a înființa, completa registrul de evidență a zilierilor și de a transmite un extras al acestuia la Inspectoratul Teritorial de Muncă în raza căruia se afla sediul societății.

S-a urmărit creșterea gradului de conștientizare a beneficiarilor sau împuterniciților acestora și a zilierilor care desfășoară activități cu caracter ocazional în domeniile stabilite de către legiuitor, în ceea ce privește necesitatea aplicării și respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, stipulate de Legea nr. 52/2011

            Cu ocazia acestei campanii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a efectuat controale la un număr de 21 de beneficiari din județul Hunedoara, pentru care desfășurau activitate un număr total de 142 zilieri, din care 71 femei, 66 bărbați și 5 tineri sub 18 ani.

Pentru neconformitățile identificate, inspectorii de muncă au dispus 6 măsuri de remediere a acestora.

            Având în vedere complexitatea relațiilor de muncă, considerăm că acest tip de controale tematice reprezintă un cadru legal, coerent și preventiv de acțiune în vederea respectării legislației specifice de către toți angajații și angajatorii.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate