.

Continuăm investiţiile în infrastructura Hunedoarei

Profităm de vremea prielnică şi ducem mai departe proiectele de investiţii pentru Hunedoara. De data aceasta este vorba despre un proiect de infrastructură finanţat din bugetul local: Contractul subsecvent de lucrări IV din Acordul Cadru II.

Astăzi au început lucrări pentru reabilitarea şi modernizarea parcărilor de la Poşta Veche, de pe b-dul Libertăţii (în spatele blocurilor din partea nordică a bulevardului, în zona apropiată de strada Romanilor) şi la blocurile din Peştiş.

În zilele următoare vor începe lucrări şi pe strada principală din Hăşdat (Drumul Vicinal 444 Hăşdat – cum se numeşte oficial), precum şi pentru realizarea parcării de pe strada Alexandru Vlahuţă (peste drum de Colegiul „Emanuil Gojdu”).

Tot în această etapă de lucrări mai sunt cuprinse parcările de la blocurile L1, L2 şi L3 de pe strada Viorele, o parcare pe strada Eroilor (aproape de blocul 30), două parcări pe strada Romanilor – la blocurile 3  şi 4, o parcare pe strada Nicolae Bălcescu – CM 6 şi un drum vicinal din Pestişu Mare.

„În cazul în care condiţiile meteo vor fi favorabile, sperăm ca toate lucrările din acest contract subsecvent să se poată finaliza până în luna decembrie a acestui an. În ciuda dificultăţilor ivite din cauze total independente de voinţa noastră sau a constructorilor, mă bucur că reuşim să începem o nouă etapă de lucrări. Mai ales anul acesta, investiţiile în infrastructura rutieră au fost serios îngreunate de preţurile la materiile prime şi combustibili. Reuşim, totuşi, să ne continuăm proiectele pentru reabilitarea şi modernizarea parcărilor şi a reţelei stradale. Reiterez dorinţa noastră de a moderniza fiecare stradă din oraş dar, repet, putem face acest lucru doar în etape”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate