Aproape 40 de copii și familiile acestora – monitorizați de DAS Deva. Care sunt principalele cauze ale evaluării

Aproape 40 de copii și adolescenți, din municipiul Deva, și familiile acestora sunt monitorizați de asistenții sociali ai Direcției de Asistență Socială Deva, de la începutul anului școlar 2023-2024. În…

Continue ReadingAproape 40 de copii și familiile acestora – monitorizați de DAS Deva. Care sunt principalele cauze ale evaluării

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate

În perioada 15-19 aprilie, Poliția Română, prin intermediul Serviciului Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, a deschis un nou capitol în domeniul formării profesionale, găzduind la Brașov un stagiu intensiv,…

Continue ReadingParteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate

Teatrul de Artă Deva împlinește, astăzi, 113 ani de la primul spectacol jucat pe scena edificiului de cultură

Cu acest prilej, în această după-amiază, de la ora 18.30, la sediul teatrului va fi dezvelită o plachetă aniversară, eveniment urmat, la ora 19.00, de spectacolul „Interludii”, de Eugene O'Neill,…

Continue ReadingTeatrul de Artă Deva împlinește, astăzi, 113 ani de la primul spectacol jucat pe scena edificiului de cultură

Serviciul de distribuție a gazelor naturale, sistat temporar în patru localități din jud. Hunedoara

Pentru a permite realizarea unor lucrări de reabilitare de către Primăria Călan la podul peste râul Strei, compania Delgaz Grid este nevoită să execute devieri ale rețelei de medie presiune…

Continue ReadingServiciul de distribuție a gazelor naturale, sistat temporar în patru localități din jud. Hunedoara

Programul de funcționare al Telecabinei de la Cetatea Deva și a Complexului Aquland, în perioada sărbătorilor de 1 Mai și Paști

Serviciul Baze Agrement anunță programul după care va circula Telecabina care deservește Cetatea Devei și cel de funcționare al Complexului acvatic Aquland Deva. Telecabina va funcționa după următorul program: ●…

Continue ReadingProgramul de funcționare al Telecabinei de la Cetatea Deva și a Complexului Aquland, în perioada sărbătorilor de 1 Mai și Paști

Programul transportului public local din Deva, în perioada sărbătorilor de 1 Mai și Paști

Societatea de Transport Public Local Deva SRL anunță programul după care vor circula mijloacele de transport în comun din municipiul Deva, în perioada 1 Mai - 6 Mai 2024. Autobuzele…

Continue ReadingProgramul transportului public local din Deva, în perioada sărbătorilor de 1 Mai și Paști

Elevi ai Liceului de Arte devean, premiul I la concursul internațional „On!Stage” Timişoara

Elevii de la secția de Muzică a Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva au valorificat noi oportunități de a-și etala talentul și de a fi răsplătiți pentru munca lor,…

Continue ReadingElevi ai Liceului de Arte devean, premiul I la concursul internațional „On!Stage” Timişoara