.

Veţel: Lucrări de modernizare în satul Mintia

Primăria comunei Veţel pune în practică un nou proiect cu finanţare nerambursabilă, ce a fost câştigat de administraţia locală pentru modernizarea străzilor şi drumurilor din satul Mintia. Este vorba despre o finanţare în valoare de 9,69 milioane lei ce a fost obţinută de Primăria Veţel prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

„Am emis Ordinul de începere a lucrărilor pentru această investiţie necesară locuitorilor din satul Mintia. Lucrările vor fi executate într-o perioadă de 12 luni şi au început în partea de jos a localităţii Mintia, pe străzile Avram Iancu, Căminului, Gorunului şi Monumentului. Urmează, în ordinea tehnologică stabilită de constructor, străzile din partea de jos a Mureşului: Gării, Constructorului, Cantonului. Se va continua apoi cu străzile din partea de sus a satului”, a precizat primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu.

Prin acest proiect, administraţia locală din comuna Veţel demonstrează importanţa pe care autorităţile trebuie să o acorde surselor de finanţare disponibile prin diverse programe europene sau naţionale. Acestea pot suplini, mai ales în localităţile din mediul rural, lipsa unor bugete consistente ce ar putea fi destinate investiţiilor.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate