.

Sălaşu de Sus: Invitaţie de 1 Mai; program special la Cetatea Mălăieşti

Cunoscută ca „staţiune turistică de interes local”, comuna Sălaşu de Sus poate reprezenta una dintre destinaţiile plăcute în minivacanţa de 1 Mai, pe teritoriul acestei regăsindu-se numeroase pensiuni de calitate, dar şi obiective turistice demne de vizitat.

Cetatea Medievală Mălăieşti se distinge ca un monument istoric important al zonei, iar turiştii care au vizitat-o au numai cuvinte de laudă la adresa gazdelor.

Cetatea de la Mălăieşti a fost ridicată spre sfârşitul secolului al XIV-lea de familia cnezială Sărăcin. Donjonul avea 11 metri înălţime şi era cel mai înalt dintre cele patru ale cetăţii.

Obiectivul istoric a fost restaurat cu ajutorul unei finanţări europene, prilej cu care donjonul a fost reconstruit integral. În plus, au fost refăcute aleile de acces, totodată fiind construită o parcare şi realizat iluminatul arhitectural.

„Cetatea Mălăieşti este doar unul dintre obiectivele care pot fi vizitate în comuna Sălaşu de Sus. Trebuie menţionat faptul că în perioada 1-6 mai programul de vizitare al cetăţii este unul special. Astfel, de miercuri până sâmbătă turiştii sunt primiţi între orele 10-18, iar duminică, între orele 12 şi 18”, a precizat primarul comunei Sălaşu de Sus, Ioan Vlad.

O variantă de petrecere a timpului liber sunt traseele tematice organizate pe teritoriul comunei.

Unul dintre aceste trasee urmează şi celebra Via Transilvanica, drumul care traversează România pe o lungime totală de 1.400 km, intersectând trasee amenajate şi marcate cu borne la fiecare kilometru. Un segment din acest tronson impresionant uneşte Cetatea Medievala Mălăieşti cu satul Peştera, unde se află Poteca tematică „Muzica naturii”. O plimbare în natură, un traseu de o oră, cu o dificultate medie, este exact ceea ce este necesar pentru eliberarea de stresul urban.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate