Foarte mulți oameni regretă vremurile copilăriei, vremuri liniștite, cineva spunea: ,,vremuri ca oamenii și nu vremuri ca roboții”.

Scriu aceste rânduri despre acele vremuri cu multă bucurie, dar și cu multă tristețe. Erau vremuri unde și zâmbetul era natural. Acum totul este fals. Totul este minciună, ipocrizie, multă tâmpenie.
Era o vreme în ţara asta când, cine termina liceul și intra la facultate, era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect: e inginer, e doctor…
Îmi aduc aminte câte nopți pierdute, câte zile chinuite cu picioarele în apă rece, citind și iar citind. Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu. În acele vremuri foarte liniștite, fără violență, furturi și alte matrapazlâcuri, dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Astăzi, toți au mașini, inclusiv analfabeții noștri, ”școliți” la furat prin Anglia, Germania, Spania. Vin în bolizi cu volan pe dreapta, de regulă, haine de firmă și ochelari din mărcile cele mai cunoscute, se plimbă cu muzica dată la maxim, să vadă lumea ce mușchi au, că și așa poliția nu le face nimic. Cu unii, „organele” sunt chiar prieteni, fac afaceri împreună.
Pe vremuri, erau norocoşi câştigătorii la CEC sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele de la o mână, într-un judeţ. Iar cei care plăteau avans, așteptau ani de zile să le sosească mașina. Şi, mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică. Era o vreme în ţara asta când, dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, are zile libere, sau e bolnav săracu om şi merge la doctor. Astăzi, unii se scoală la 10-11, pentru că noaptea au stat în cluburi sau la calculator, iar de muncit, nu mai muncește nimeni. Foarte puțini mai merg la serviciu, restul se vaetă ca nu au cutare și cutare, dar sunt la zi cu politica românească dâmbovițeană.

Era o vreme în ţara asta
Când, dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau dacă voiai să te plângi de ceva, erai ascultat. Acum borfașii vorbesc, jignesc și polițiștii ascultă.
Dacă mergeai la spital, veneau medici de acasă ca să vadă ce are bolnavul. Duceai o cafea, un ness, un Kent, cam astea erau celebrele plocoane la moda. La şcoală, copii mergeau în uniformă. Și, cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor, ştiai că “este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala”. Te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă aflau părinții că a chiulit!
Ce bine era când aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.
Era o vreme când, în ţara asta, ,,băieţi deştepţi” erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: “ăsta e a lu’ Ilie de la sculărie. A termenat primu’ facultatea, l-au luat ăia la București. O să ajungă mare, e dăştept”.
Era o vreme în țara asta când, dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau că ţi-a luat copilul la liceu, sau să-l inviţi, peste o lună, la ziua ta sau nunta copilului.
Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului “la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fie­căruia, dar nu era unu să nu facă “una mică” cu prietenii.
Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.
Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: “Uite mamă, trece armata”.

Astăzi, în ţara asta
Toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru “o linie”. Nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi. Străzile sunt pline de oameni care, în niciun caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată. Când vezi un poliţist pe stradă, te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti, să nu-ți dea vreo amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă, unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie “fluidizând cir­cu­laţia”.
Când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet, înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu o plăsuță, toată lumea intră cu sacoşele burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş. Toți paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, me­dicamente, analge­­zice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.
Astăzi, în ţara asta, când vezi copiii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă. Ținuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, “ifonul” sau tableta. Tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să-și întemeieze o familie. Doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână, fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevesțite la câte cineva. Cine nu are câte un “my man” este ori urâtă cu crengi, ori “tută”. Baieții deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să “se învârtă”. Sau, sunt “băieţi de băieţi deştepti”, care obţin bani uşor, din “afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept. Când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă. În ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi.
Se uită fiecare pe geam, să se asigure că nu e nimeni să vadă gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă “la ţară ” de zilele ono­mastice, ca să nu se tre­zească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte. Toată lumea circulă cu capul în jos de-ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te miri că nu se dau cap în cap.
Astăzi, în ţara asta, ieşi din bloc şi, după doi paşi, apare unul cu un cuţit sau un pistol, ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu ne­vastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?
Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul, pentru că “ăştia au tras în noi în ’89” şi acum au ”pensii nesimţite”.
Astăzi, în țara asta, deși suntem democrați și ne-am luptat pentru a putea avea alte păreri decât cele oficiale, nu mai poți avea altă părere decât prietenul tău, pentru că devii prost sau vândut sau manipulat.
Astăzi, în țara asta, pământul nu mai este al tău, apa o plătești străinilor, gazul, benzina le plătești tot străinilor.
Astăzi, în țara asta, mâncarea te omoară, aerul te omoară, ce este „de la tara” pute, ne trebuie „de dincolo, din afara”.
Astăzi, în țara asta, cu fa­cultăți la fiecare colț de stradă, nu mai știe nimeni să strângă un șurub, să bată un cui, toți sunt „boss” și ”businessman”.
Astăzi, în țara asta, dacă minți, furi și ești nesimțit, ai un loc în față, de la primărie până în parlament.
Astăzi, în țara asta, lucrurile nu mai sunt cum le știam. Viața este dată peste cap, lumea este debusolată. Noi nu știm, nu vrem sau ne place să fim mai cu ,,moț”. Când vom avea la conducere români patrioți, puri, plecați de la țară, care să țină cu românii și cu țara? De ce trebuie să cerșim la Bruxelles dacă suntem în UE? Mai avem valori, mai știm ce este bunul simt, mai putem oferi un viitor copiilor noștri?

Oare ce va fi mâine ?
Va mai exista ţara asta ? Va fi în insolvență? Va fi o colonie? Românii sunt principalii vinovați că aleg exact ce nu trebuie. Noi suntem în ROBIE și nu în DEMO­CRAȚIE. Nouă nu ne trebuie negri din Africa, pentru că avem negrii noștri. Și, constat, că România se înnegrește pe zi ce trece. Vai de noi unde am ajuns! Dar ne place, pentru că asta ne-am dorit. Dar nu uitați: ,,toți oamenii mari au fost copii, dar foarte puțini vor să-și mai aducă aminte de copilărie” .

Al dumneavoastră, același
Prof. Ioan Romeo Mânzală