Ca de obicei, întrebarea generează două poziţii radicale, opuse şi ireconciliabile: pe de o parte, cel mai sumbru şi disperat pesimism, iar pe de alta, optimismul cel mai fantezist şi naiv. Totul oscilează între infern şi paradis.

Din perspectiva ultra-optimistă

Lumea noastră urmăreşte o linie ascendentă şi nu se întrevăd evenimente perturbatoare importante. Creaţia şi progresul sunt constante. Se trăieşte cu convingerea că astăzi este mai bine decât ieri, iar mâine va fi mai bine decât azi; nu ne ameninţă dificultăţi sau probleme grave, dimpotrivă, totul emană iubire şi înţelegere în minunata familie a omenirii.

Ciocnirile, confruntările, erorile sunt considerate simple farse ale vieţii, fără urmări importante, uşor de soluţionat cu bunăvoinţă şi zâmbet. Singurul aspect care umbreşte aparenta fericire îl reprezintă cei care nu adoptă o astfel de atitudine şi unele semne rău-prevestitoare ce tulbură bucuria inconştientă a acelora care văd sau interpretează lucrurile aşa cum le convine. Impresia creată de o atare atitudine este aceea a unei treceri prin istorie ce aproape nu lasă urme.

Atitudinea pesimistă

Concepe o civilizaţie aflată în cădere liberă; astăzi este mai rău decât ieri şi mâine va fi mai rău decât azi. Degradarea genului uman este evidentă şi se invocă drept cauze ale sale diverse motive printre care greşeli de ordin strict spiritual sau mai concret, îndepărtarea de o religie sau altă ori neînţelegerea uneia sau a alteia dintre formele socio-politice.

Din aceeaşi perspectivă, ştiinţa are urmări nefaste: cu cât avem mai multe cunoştinţe, cu atât provocăm mai multe dezastre şi întrebuinţăm greşit informaţia. Arta este o simplă exacerbare a simţurilor… Ne aflăm în pragul unui dezastru total – situaţia lumii se înrăutăţeşte şi nu avem soluţii. Nu ne rămâne decât să aşteptăm sfârşitul acestei lumi – marea catastrofă despre care, în spiritul aceluiaşi negativism absolut, se fac tot felul de preziceri.

Prin urmare, repetăm întrebarea: încotro se îndreaptă lumea noastră? Nu avem, oare, decât aceste două posibilităţi de a privi lumea şi viaţa?

Dacă analizăm obiectiv perioada contemporană, este imposibil să evităm ideea de criză. Există multe lucruri nefuncţionale, inutile, uitate sau pierdute, depăşite sau uzate. În inima fiecărui om se face simţită o dorinţă intensă de schimbare, însă nu se ştie prea bine ce anume trebuie schimbat şi nici în ce direcţie se vor deschide căile cele mai viabile.

Morala atemporală, sentimentul că suntem mai mult decât realitatea imediată s-a diluat în conştiinţe, zace adormită în profunzimile inconştientului sau se iveşte, din când în când, fără a se face bine auzită în conştiinţa mulţimii dezorientate. Frumuseţea, curajul, onestitatea, fineţea bunului gust, delicateţea iubirii, spiritualitatea sunt ascunse, de parcă ar fi defecte ruşinoase, în spatele modei pasagere, al ironiilor, grosolăniei şi violenţei. Este de ajuns o privire pentru a observa agresivitatea individuală şi colectivă, intoleranţa suverană, dispreţul unora faţă de ceilalţi şi dorinţe vindicative pe toate planurile.

Nu există nicio rază de lumină?

Sigur că există, cu condiţia să observăm şi să analizăm evenimentele din jur şi apoi să extragem învăţăminte din toate. Va exista lumină atâta timp cât ne vom păstra capacitatea de a visa o lume nouă şi mai bună şi vom depune efortul de a transforma visul în realitate. Raza de lumină va fi prezentă câtă vreme vom citi paginile mereu vii şi actuale ale Istoriei, învăţând din ele că am depăşit întotdeauna momentele triste şi dificile ale vieţii. Cel mai benefic optimism se exprimă, astfel, drept voinţa şi inteligenţa de a descoperi greşelile ce se repetă şi de a le înlocui cu decizii corecte.

Încotro se îndreaptă lumea noastră? Către propriul ei destin, iar noi, oamenii, nu suntem străini de el. A venit vremea să ne punem o nouă întrebare: sunt eu capabil să particip activ la momentul meu istoric? A răspunde afirmativ la această întrebare înseamnă a mobiliza capacitatea necesară înfăptuirii.

Îmi amintesc că odată scrisesem despre  treaba cu infinitatea ca spațiu și logica m-a ajutat să înțeleg că NU există spațiu infinit. Dar NU am dezbătut cum e cu infinitatea existențială a unui Dumnezeu Creator. Adică, noima științifică se lovește de conceptul unui Dumnezeu etern de la minus infinit la plus infinit pe scala timpului. M-am gândit la asta și în noima a câtă știință știu, NU mi se pare un concept incredibil dpdv științific. Evident că e mult de dezbătut la întrebarea asta însă ceea ce am scris NU se bazează pe Biblie în primul rând, CI pe ceea ce se vede pe plan mondial și pe ceea ce se dorește și apoi ce mai scrie și în Biblie. Urmăresc aproape zilnic știrile externe sau internaționale și noile descoperiri științifice. Deocamdată, nu am văzut nicio descoperire științifică legată de prezent care să contrazică Biblia. Ar fi fost o chestie daca s-ar fi descoperit o formula de sânge artificial pentru că în Biblie scrie ca energia vieții circulă prin sânge sau este în sânge. Dar ăsta este alt subiect de discuție interesant împreună cu tehnicile de criogenare.

Nu numai credința are probleme cu noile transformări ci și sistemul economic care contribuie material  și financiar la existența vieții pe pământ. Și divinitatea și economia  au probleme întrucât nu pot merge cu aceleași concepții la infinit,

 Spirala prețuri-salarii

Este fenomenul în care creșterea prețurilor antrenează creșterea salariilor, care, la rândul său, determină creșterea prețurilor, ceea ce duce la noi cereri de creștere a salariilor ș.a.m.d. Acest fenomen se declanșează, în general, în cazul în care piața muncii este dezechilibrată, în sensul că există o penurie de mână de lucru, iar angajatorii trebuie să majoreze salariile pentru a atrage și/sau reține lucrătorii. Ca urmare, are loc creșterea costurilor de producție a bunurilor și serviciilor, ceea ce antrenează creșterea prețurilor bunurilor de consum. În măsura în care prețurile cresc, angajații vor cere salarii mai mari pentru a-și menține puterea de cumpărare, ceea ce antrenează o creștere suplimentară a costurilor de producție și a prețurilor, iar întregul ciclu se repetă la cote din ce în ce mai înalte. Un caz particular este cel în care spirala prețuri-salarii este declanșată de creșterea salariilor din sectorul bugetar. În acest caz, există atât un efect direct, cât și unul indirect. Primul constă în creșterea nemijlocită a cererii agregate, ceea ce presează în direcția creșterii prețurilor. Al doilea se manifestă prin faptul că creșterea salariilor în sectorul bugetar antrenează creșterea salariilor din sectorul productiv, deoarece angajatorii privați sunt nevoiți să mărească, la rândul lor, salariile, pentru ca mâna de lucru să nu-i părăsească și să migreze spre sectorul public. Consecințe – directe și indirecte – similare sau creșterea salariului minim și creșterea ajutoarelor sociale.

În România, rata anuală a inflației se menține la un nivel ridicat: 13,8% în 2022 și 8,83% în septembrie 2022. Evoluția costurilor unitare cu forța de muncă pe ansamblul economiei a înregistrat un salt abrupt în perioada ianuarie-martie 2023, ajungând la 12,6%, în condițiile în care variația anuală a remunerării pe salariat (care a suferit o creștere până la aproape 16,7%) s-a decuplat de cea a productivității muncii (ce a înregistrat o valoare de 3,6%). În intervalul iulie-august 2023, rata anuală de creștere a salariului mediu brut pe economie s-a accelerat din nou, urcând până la 14,3%, însă în sectorul privat dinamica salarială s-a încetinit vizibil, până la 13,9%. Cu toate acestea, presiunea costurilor salariale rămâne puternică: în industrie, costurile salariale unitare au continuat să crească în primele cinci luni ale anului 2023, accelerându-se în intervalul aprilie-mai 2023 la 25,2%; în sectorul serviciilor, salariul mediu brut înregistrează în continuare creșteri anuale de două cifre. Evoluția salariilor din mediul privat a început să reflecte, la rândul său, atât inflația ridicată din perioadele anterioare, cât și creșterea salariilor din sectorul public.

În ultima parte a anului 2023

Este de așteptat o accelerare a dinamicii salariilor în mediul privat, mai ales ca urmare a creșterii salariului minim pe economie. Salariul minim în sectorul construcțiilor a fost majorat la 4.000 de lei încă de la 1 ianuarie 2023, când s-a mărit și valoarea punctului de pensie. Începând cu 1 octombrie 2023, salariul minim brut pe întreaga economie s-a majorat de la 3.000 de lei la 3.300 de lei. În mod similar, deciziile și promisiunile de ajustare a unor salarii și pensii cu rata infației, care au alimentat spirala prețuri-salarii în trecut, s-au înmulțit în ultimul timp și, probabil, se vor multiplica în perioada următoare, premergătoare alegerilor. De asemenea, se constată că a crescut numărul de salariați din instituțiile și autoritățile publice, unde salariile sunt cu cca. 30% mai mari decât în sectorul privat. Rezultă că, din multe puncte de vedere, situația actuală din România este propice spiralei prețuri-salarii. Cu alte cuvinte, inflația începe să se autoîntrețină. Există și alte forțe care măresc probabilitatea manifestării acestui fenomen. Capacitatea de stabilire a prețurilor de către firme este ridicată, din cauza numărului mare de companii cu capital integral sau majoritar de stat (peste 1.100), dintre care multe au poziție de monopol. Dimensiunile mari, poziția de monopol și sprijinul politic de care se bucură companiile de stat, precum și instituțiile și autoritățile publice pot alimenta inflația, deoarece conducerile acestora, numite adesea politic, acordă o mare atenție creșterii salariilor și încorporează ușor această creștere în prețurile produselor și serviciilor pe care le furnizează. Această caracteristică a economiei României este consecința stagnării reformelor necesare pentru instituirea economiei de piață, precum și a supradimensionării sectorului public și aparatului administrativ.

Ea constituie una din cauzele importante pentru care presiunile inflaționiste se pot extinde în acele sectoare care nu au fost blocate până acum de pandemie sau de greve și demonstrații. Autoritățile încearcă, desigur, să dezamorseze anticipațiile inflaționiste, scrie analist financiar Silviu Cernea, 7TM.

Problema este că riscurile și incertitudinile se mențin ridicate, ceea ce alimentează anticipațiile inflaționiste și spirala prețuri-salarii. În concluzie, există o serie de indicii că România este pe cale să intre sau chiar a intrat în spirala prețuri-salarii. Deși aceste semnale sunt, deocamdată, relativ slabe, perspectivele economice și geo-politice nu sunt favorabile și, deci, riscul nu trebuie subestimat. Salariile au crescut deja semnificativ în unele sectoare și ar putea crește în ramurile în care în trecut nu au ținut pasul. Concluzia este că și economia, condusă după ureche,  se îndreaptă spre colaps, iar noi nu mai știm încotro să mergem.

Al dumneavoastră, același,

Prof Ioan Romeo Mânzală