.

OPINII: Adevărul – mai puternic decât minciuna 

Din nefericire, majoritatea dintre noi preferăm sa fugim de adevăr sau să-l băgăm sub preș, căci nu dorim să recunoaștem sau să ne asumăm  propriile erori și carențe sufletești de iubire, bucurie, fericire, compasiune, bunătate, simțire și pace.

Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva decât suntem devin evidente și deranjează, căci nu mai pot fi ascunse în cotloanele întunecate ale minții de către vanitosul ego – avem doar opțiunea de a ne vindeca de teamă și durere… sau de a continua negarea lor.

În confruntarea cu bunătatea și adevărul, menite a ne elibera de neiubire și teamă – ființele nevindecate sufletește de rană… și netrezite încă la viață, prin conștiința și spirit – percep pericolul în lumină și în iubire, prin iluzii care distorsionează realitatea… sau prin convingerile negative create emoțional în jurul lor, de către orgoliosul ego.

Ceea ce ființa neagă, risipește, atacă, reprimă sau respinge, prin reperele și convingerile minții sale instinctuale sau superficiale – nu poate iubi… ajungând astfel: să atace și să denigreze propriile proiecții, adevăruri și valori… sau se refugiază iar în minciună, iluzie, suferință, întuneric, epuizare, vinovăție și teamă. De regulă teroarea este argument la mulți în ziua de azi.

Aproape fiecare dimineață mi-o încep în fața unei pagini goale. O pagină impersonală, care nu spune nimic, se transformă treptat într-un mesaj despre cum văd eu lumea. Nu pretind că o văd bine, nu pretind că dețin adevărul absolut, ci îmi spun părerea, exact așa cum o face orice om.

Pentru această îndrăzneală îmi iau zilnic vreo câteva doze de înjurături. Indivizi rudimentari, a căror prostie e atât de mare încât au impresia că rezolvă ceva vărsându-și năduful pe mine, fac și ei ceva similar mie: își spun opinia despre lume. Întâmplător, lumea lor stă în loc de articolele mele, chestiune pe care n-o înțeleg. Dar nici nu-mi propun s-o înțeleg deoarece e exact ca la o cârciumă sătească: unii stau de vorbă, unii își spun opiniile și, din când în când, mai apare câte-un bețiv care-i înjură pe toți. La urma urmei nimeni nu caută să-i dea dreptate unuia sau altuia. S-au strâns acolo să bea, iar opiniile sunt elemente secundare. La fel e și-n viață: ne-am strâns aici să trăim, iar opiniile sunt doar un element de formă, nu de fond. De aceea încrâncenarea multora nu-i decât un semn de prostie. Chestiunea ciudată vine atunci când realizezi că acest obicei cât se poate de banal devine unul din ce în ce mai interzis.

A nu fi lăsat să-ți spui opinia

E ca atunci când ai introduce în cârciumă restricția de a vorbi. Cum ar arăta o asemenea instituție? Așadar, dacă vrei să bei la noi, îți dăm, dar cu condiția să nu deschizi gura, să nu spui nicio vorbă. Eventual să stai izolat la masa ta și să privești în gol, evitând chiar și contactul vizual cu ceilalți. Cum ar arăta asta? Desigur, orice asemenea inițiativă ar fi sortită eșecului. Însă alta ar fi situația dacă absolut toate cârciumile din țară ar introduce o asemenea regulă. Ce s-ar întâmpla atunci?

Vedeți, treptat înțelegem chestiunea ciudată cu care ne confruntăm azi. Toate tentativele de băgare a pumnului în gură – începând cu COVID și continuând cu conflictele momentului – sunt agresiuni de neimaginat. A-ți spune opinia devine o infracțiune, în ciuda prevederilor constituționale. De ce? Exact din același motiv din care pe vremea comuniștilor societatea funcționa strict aplicând legea pumnului în gură. Regimurile care nu se pot auto-susține recurg la măsuri tiranice. Măsura e necesară deoarece capacitatea regimului de a supraviețui e amenințată de pierderea narativului. Dacă ai pierdut narativul, pierzi fundamentul puterii tale, astfel încât trebuie să recurgi la măsuri disperate. Iar prima măsură e impunerea narativului tău cu forța. E ceea ce vedem acum.

Începută mai cu mănuși

Operațiunea de cenzurare și intimidare a devenit din ce în ce mai transparentă, arătându-și adevărata față în timpul așa-zisei pandemii. Nebunia cu care se ștergeau postări sau se blocau profiluri de utilizatori i-a șocat pe mulți. Însă acela n-a fost decât începutul. Sistemul și-a întins tentaculele în toate instituțiile media, astfel încât acum vorbește pe aceeași voce la unison. Exact ca pe vremea comuniștilor. Singurele voci care răzbat și se războiesc cu narativul sunt cele singuratice, precum a subsemnatului și-a altora similari. Oameni simpli care nu fac altceva decât să-și spună opiniile și să privească lumea direct, nu prin intermediul ochelarilor de cal, care devin din ce în ce mai obligatorii, asemenea măștilor din timpul farsei pandemice. Iar toți acești oameni simpli sunt acum „dușmanii poporului”.

Stând și judecând retrospectiv, stai și te întrebi de ce oare erau atât de proști comuniștii? N-ar fi putut ei să ia doar formal măsurile care le-au fost solicitate de către „fratele de la răsărit”? Nu, nu puteau face asta deoarece dacă ar fi făcut așa întreg sistemul ar fi picat, iar „Fratele cel mare” s-ar fi simțit dator să ne calce iar cu bocancul pe grumaz. De ce? Pentru că, în realitate, sistemul nu avea cum să reziste din punct de vedere logic. Acum, fratele este peste Ocean. …

Ce se întâmplă acum face cumva parte din aceeași piesă ieftină. De fapt planul este acela de a duce totul într-un scenariu în care să nu ai posibilitatea fizică de a lua contact cu exteriorul pentru că, pur și simplu, exteriorul nu există. Mai țineți minte mantra din pseudo-pandemie? „Absolut toată lumea face așa, deci și noi trebuie să facem la fel”. Înțelegeți acum că adevăratul scop al nebuniei de-atunci a fost de fapt acela de a regla cumva variabilele, de a proba dacă imbecilitatea va funcționa. Și de funcționat a funcționat, a fost un adevărat succes. Mai ales atunci când începuse „întrecerea socialistă dintre țări” în ceea ce privește rata de vaccinare.

Coborârea milităriei din pod, controlul informației și  impunerea violentă a cenzurii sunt elemente care ne arată că sistemul scârțâie din încheieturi. Și, în loc să accepte sacrificiul – care presupune inclusiv ca el și oamenii săi să pice iremediabil – încearcă din răsputeri să se mențină prin intermediul terorii. Și, de asemenea, să cimenteze starea de fapt prin intermediul unui setup de tip „nowhere to run”. Dacă n-ai la ce să te raportezi, spui că așa face toată lumea și te supui că doar n-ai cum să te lupți cu întreaga lume.

Chestiunea asta poate funcționa, dar doar o perioadă limitată. Exact așa cum a fost și cu farsa pandemică. La un moment dat oamenii își revin și ripostează, iar asta se întâmplă chiar dacă nu au față de ce să se raporteze.

Teroarea omniprezentă apasă, iar atunci când depășește capacitatea de rezistență a omului, acesta ripostează. Cam aici ne aflăm acum. Nimeni nu-și mai pune întrebarea de ce nu mai au nicio credibilitate sursele tradiționale de informație pentru că toată lumea știe răspunsul: au fost cotropite, iar acum nu fac altceva decât să răspândească minciunile dictate de la centru. De aceea nu se mai uită nimeni spre acea zonă. Trendurile sunt date acum de personaje independente care-și spun opiniile. Doar că aceste personaje devin incomode și, de aceea, cu ajutorul tehnicii de calcul, a algoritmilor și a sistemului care mânuiește aceste instrumente, li se va închide și acestora gura, iar sistemul se va salva din nou. De fapt nu se va salva, ci-și va amâna căderea.

 De ce cred asta?

Pentru că, cenzurarea independenților nu face altceva decât să mute discuția în subteran, de la om la om. Iar atunci când se ajunge în acest punct treburile stau chiar mai rău decât cred cei care stau în spatele politicii tiranice. Dacă atunci când sursa este un ziar sau un independent, informația transmisă este verificată. Atunci când intervine „telefonul fără fir”, absolut orice verificare dispare. De fapt, atunci începe adevăratul dezastru pentru conspiratori întrucât fiecare nod de comunicație mai adaugă câte un element picant întregii povești, astfel încât totul devine imposibil de contracarat. Chiar dacă-i amâni sfârșitul, consecințele tragice vor fi mereu aceleași. Este lecția pe care o vom vedea live foarte curând! Cine sunt actorii vulnerabili ? UE, USA vor  ,,cădea’ ca popicele din punct de vedere economic.

V-am spus cu mai mult timp în urmă că, din punct de vedere financiar, SUA intră într-o zonă fără ieșire. În mod normal, pentru a lupta împotriva inflației – doar e menirea  oficială standard a unei bănci centrale de azi – FED-ul trebuie să crească dobânda. Crescând dobânda însă, sare serviciul datoriei care pune presiune pe buget. SUA, pur și simplu, nu-și mai pot permite să plătească dobânzile. De aceea, politicienii caută să găsească soluții de scădere a dobânzilor.

Pare un joc destul de dubios la mijloc. Știind care-i situația reală a economiei americane, nu ai cum să pici în capcana economiei care duduie.  De-aici începe nebunia.

Așadar, nu economia americană a fost cea care, având un trend crescător – ar fi avut nevoie de angajați. De altfel, dacă te uiți la zona corporatistă constați nu doar că s-au sistat angajările, ba, mai mult, hemoragia de acolo continuă! Și-atunci, pentru a-și masca anti-performanța economică, Biden a deschis larg ușile angajării la stat. Vedeți cât de ușor se poate transforma un stat capitalist într-unul socialist? Mărești angajările la stat și, după o perioadă, te vei trezi că statul e singurul angajator din țară. Și uite-așa, activitatea economică se concentrează în mâinile guvernului care ajunge brusc să fie unul eminamente socialist. La noi este la fel.

Creșterea angajărilor la stat

S-a făcut deoarece e campanie electorală, iar Biden vrea să demonstreze că economia duduie. La fel și în UE. În condițiile în care cifrele arată atât de bine, înseamnă că treburile merg, deci nu e de schimbat nimic. Președintele cu atât mai puțin. Însă asemenea scamatorii nu au picioare lungi și ajung să explodeze atunci când te aștepți mai puțin.

Mulți sunt tentați să spună că problema datoriilor americane nu e una așa mare deoarece ei își tipăresc banul, deci oricând pot schimba regula jocului. Aiurea, e o iluzie! Și alții erau stăpânii tiparniței sale și s-a văzut limpede cât de bine i-a mers strategia.

SUA e într-o situație oarecum similară. Pentru a poza frumos, Biden crește angajările la stat. Asta are un efect imediat asupra cheltuielilor cu salariile pentru acești angajați, punând așadar presiuni asupra bugetului. Pe partea cealaltă, menținerea sau chiar creșterea dobânzii de intervenție, va avea un efect dezastruos asupra serviciului datoriei care crește precum Făt Frumos. Sunt două hemoragii financiare obligatorii care au un impact dezastruos asupra bugetului american. În plus, Biden aruncă bani pe tot felul de proiecte faraonice. De exemplu, cel privind deschiderea facilităților de producție de chip-uri în SUA. Sunt bani aruncați efectiv pe geam, cu o vagă justificare economică și care se vor dovedi a fi fost cheltuiți inutil (o să explic într-un  alt articol de ce).

Dacă privim obiectiv putem înțelege că acum în SUA nu avem nimic altceva decât un dezmăț bugetar absolut irațional în care, doar pentru o poză frumoasă, se aruncă o groază de bani în aer. Pentru ca poza să iasă bine pe general trebuie ca statul nu doar să compenseze ceea ce se pierde la privat, dar chiar să supraliciteze. Ceea ce e o nebunie. Frig.

De aceea statul, când nu se va descurca cu banii, va trebui să dea afară din angajați pentru a economisi. Dacă dă afară, crește șomajul, iar dacă șomajul crește FED-ul trebuie să scadă dobânzile deoarece înseamnă că e nevoie de mai mulți bani în economie. Însă banii mai mulți merg pe cheltuieli militare.

Situația, v-am spus, este una fără ieșire. Ceea ce trebuie să înțelegeți din această mică demonstrație este faptul că, într-adevăr, având tiparniță, ai un rol prim în economie. Așa e. Și din asta poți profita teribil, exact așa cum a făcut SUA de-a lungul întregului secol XX. Doar că deținerea tiparniței nu-ți dă imunitate în fața matematicii. Iar SUA, în prezent, nu este devastată de propria monedă pe care o controlează, ci de matematică. Este o ..opinie” în această sinteză a evenimentelor actuale.

Al dumneavoastră, același,

Prof. Ioan Romeo Manzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate