Dialog cu dr. Călin HOMORODEAN, medic născut pe plai hunedorean, căruia i se înclină mii de pacienți ale căror inimi au fost readuse la viață.

– Prezentați-ne câteva date biografice.

– Am urmat Școala Generală în Simeria, județul Hunedoara, am absolvit Colegiul Național „Decebal” din Deva, iar în anul 1996 am fost admis prin concurs la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

În anul IV de facultate am intrat în grupul de cercetare de la Clinica Medicală I, condus de prof. dr. Dan Olinic, iar în anul V am câștigat o bursă ERASMUS în Franța la Spitalul Universitar Tours unde am fost inițiat în cardiologia intervențională de prof. dr. Luc Maillard. Am absolvit Facultatea de Medicină ca Șef de Promoție în anul 2002.

Am intrat ca rezident de cardiologie în urma unui concurs național și în același an am fost integrat ca preparator universitar în Disciplina Medicală I. În anul 2004 am câștigat o bursă guvernamentală a statului român de 12 luni la Spitalul Universitar din Caen, perfecționându-mă în tehnicile de cardiologie intervențională într-un colectiv extrem de dinamic condus de prof. Martial Hamon și prof. Gilles Grolier. Am devenit medic specialist cardiolog în anul 2008 și mi-am susținut doctoratul în anul 2012 la Universitatea de Medicină din Cluj.

Sunt căsătorit din anul 2006, soția mea, Romana HOMORODEAN, (foto) fiind medic neurolog și avem doi copii.

În prezent sunt medic primar cardiolog la Spitalul Județean Cluj, unde coordonez Unitatea de Supraveghere și terapie avansată a pacientului cardiac critic (USTACC) și sunt șef de lucrări în cadrul Facultății de Medicină.

– Care v-a fost visul în profesia aleasă?

– Am visat întotdeauna ca munca mea să însemne ceva pentru cei din jur: o stare mai bună și o viață mai lungă pentru pacienții mei sau o contribuție cât de mică în evoluția științifică a domeniului meu de activitate. Obișnuiesc să îmi reprezint publicațiile mele științifice ca un „strop” adăugat de mine în oceanul dezvoltărilor științifice.

– De cine depindeți?

– În tot ceea ce întreprind îmi găsesc energia în suportul și dragostea familiei.

Sunt căsătorit și am doi copii minunați, un băiat de 14 ani și o fetiță de 9 ani. Soția mea este tot medic, neurolog, pentru mine poate cel mai bun neurolog.

Aș putea spune ca ne-a fost destinat să ne cunoaștem. Cu toate că suntem din orașe vecine din județul Hunedoara (soția este de loc din Deva, iar eu din Simeria), am urmat același liceu (Colegiul Național „Decebal” Deva) și aceeași facultate (UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj), ne-am cunoscut doar în Franța, la Caen, în timpul rezidențiatului, când fiecare făceam un stagiu de pregătire, la același spital – CHU de Caen.

Atât pentru mine, cât și pentru soția mea, a fost o periodă intensă din punct de vedere profesional, lucram și în weekend-uri, posibilitățile de învățare de tip „hands-on” erau multiple, presupuneau doar disponibilitate din partea noastră, pe care noi o aveam din plin.

Soția mea lucra ca FFI în Serviciul de Neurologie, condus de prof. Defer G., cu care a avut o foarte bună colaborare chiar și după revenirea în țară. Era un serviciu de neurologie generală cu multe urgențe, dar care reprezenta un centru de referință pentru tratamentul pacienților cu scleroză multiplă. Acest stagiu de aproximativ 2 ani, a constituit un punct important în cariera profesională. Ulterior, după întoarcerea în țară, și-a început lucrarea de doctorat în același domeniu al sclerozei multiple, sub coordonarea dnei prof. dr. Perju-Dumbravă Lăcrămioara, care i-a fost un mentor și un sprijin până în prezent. Și-a finalizat lucrarea de doctorat în 2016, iar în prezent este medic primar neurolog în cadrul secției Neurologie I din Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Eu lucram în laboratorul de Cateterism cardiac sub îndrumarea prof. Martial Hamon, din cadrul serviciului de cardiologie condus de prof. Gilles Grolier, serviciu responsabil de rezolvarea a numeroase urgențe cardiovasculare.

Aș putea spune că perioada aceea petrecută în Franta a fost un moment de cotitură a vieții noastre profesionale și familiale. Având aceeași profesie cu soția mea, ne este foarte ușor să comunicăm, să ne povestim cazurile deosebite, să ne cerem părerea reciproc, să ne apreciem reușitele și să ne consolăm în cazul eșecurilor.

Trebuie să subliniez că nu am fi ajuns unde suntem acum fără sacrificiile și susținerea părinților noștri pe tot parcursul formării noastre ca medici și ca „oameni”, în principal.

– Care sunt momentele hotărâtoare în activitatea profesională?

– Consider că următoarele momente au fost hotărâtoare pentru cariera mea medicală și științifică: 1 – în anul IV de facultate am fost inclus în grupul de cercetare de la Clinica Medicală I condus de conf. dr. Dan Olinic, 2 – în anul V de facultate am obținut o bursă ERASMUS în Franța la Spitalul universitar din Tours unde am intrat în contact cu cardiologia intervențională, 3 – în 2002 am devenit rezident de cardiologie prin concurs național și în același an am intrat în UMF Cluj-Napoca, Disciplina Medicală I ca preparator, 4 – în anul 2004 am obținut o bursă guvernamentală a statului român în Franța, la Spitalul univ. Caen unde am deprins și am aprofundat tehnicile de cardiologie intervențională.

– Aveti o viață agitată?

– Sunt un om extrem de ocupat, cu toate activitățile și responsabilitățile ce le implică meseria de medic. Cardiologia intervențională oferă extrem de multe satisfacții, cu prețul unor riscuri ale procedurilor pe care ni le asumăm zi de zi. O bună parte a zilei, o petrec în spital, unde încerc să îmbin activitatea din sala de cateterism cardiac cu activitatea clinică la patul pacientului și cu responsabiltățile ca și coordonator USTACC.

Pe lângă activitatea clinică, sunt implicat în numeroase proiecte științifice și de cercetare, dar și în educația studenților de la medicină.

De asemenea, aș putea spune că sunt profund implicat și în activitățile din familie. Soția mea, fiind tot medic, are de asemenea, o viață agitată, cu multe activități și responsabilități, astfel că încercăm să ne împărțim responsabilitățile familiale. Amândoi facem gărzi, uneori încercăm să ne potrivim zilele de gardă, pentru a mai câștiga ceva timp împreună în familie, pe cât posibil.

Sunt angrenat în pregătirile școlare ale copiilor, problemele de matematică ale fiului meu fiind adevărate provocări. Activitățile extrașcolare ale copiilor necesită uneori trasee lungi cu mașina prin aglomerația sufocantă din Cluj.

– Sunteți mulțumit de destinul dumneavoastră?

– Mă consider un om împlinit atât în viața profesională, cât și în cea familială.

– Cum ați răzbit în viața profesională?

– Sunt un om ambițios care nu a fost intimidat niciodată de eforturi mari necesare pentru atingerea scopurilor propuse. Am încercat să profit de oportunitățile care mi s-au ivit în cale indiferent de cât de dificile păreau, conștient fiind că cel mai adesea nu va mai fi o a doua șansă. De asemenea, nu mă las dominat de un succes, încerc să am întotdeauna noi inițiative, păstrând în minte ideea că „nimeni nu e de neînlocuit”.

– Sunteți lacom de succese?

– Orice succes îmi dă un impuls spre a progresa, iar orice eșec îmi întărește ambiția de a-l depăși.

– Care este riscul în munca dumneavoastră?

– Zi de zi realizez intervenții percutane asupra arterelor inimii, mulți dintre pacienți fiind în stare critică. Orice intervenție percutană vasculară se însoțește de riscuri de complicații, unele chiar vitale. Având în vedere că am afectuat în jur de 4000 de proceduri intervenționale în cariera mea, rezultă o imagine clară a riscurilor și a stresului. Deseori suntem confruntați cu situații medicale critice în care gestul imediat pe care îl întreprinzi face diferența dintre succes sau eșec, între viață și moarte. Toate gesturile tehnice din cursul procedurilor intervenționale au în spate ani lungi de pregătire și de sacrificii, în centre intervenționale prestigioase precum cele din spitalele universitare din Tours sau Caen Franța, o muncă susținută zi de zi și numeroase ore de gardă în Clinica Medicală I și Institutul Inimii Cluj.

– Vă considerați un medic invidiat?

– Probabil pentru succese, dar cu siguranță nu pentru munca asiduă și sacrificiile din spatele acestora.

– Decupați frumosul din munca dumneavoastră de medic.

– Meseria de medic, în general este o meserie frumoasă, care implică dăruire, efort și responsabiltate. Ca să mă exprim mai direct, frumusețea se regăsește până în cele mai mici aspecte ale meseriei mele.

Pe plan medical, recunoștința din ochii pacientului pe care l-ai salvat de la moarte într-un infarct miocardic acut sau i-ai salvat piciorul de la amputație, lacrimile de bucurie ale fiului căruia i-ai redat părintele. Unul dintre primele cazuri care mi-a arătat satisfacțiile aduse de meseria mea a fost cel al unui tânăr de 40 de ani care a ajuns în laboratorul de cateterism în stare critică fiind în șoc cardiogen și intubat, căruia am reușit să îi dezobstruez două artere coronare (din trei). Evoluția a fost foarte bună,  pacientul a  fost detubat după 4 săptămâni, și ulterior, și-a revenit complet, fiind în viață la 10 ani post intervenție, venind la control periodic.

Pe plan științific, atunci când datele obținute indică un rezultat surprinzător sau când articolul științific este acceptat spre publicare într-o revistă prestigioasă.

Pe plan academic, un cuvânt de mulțumire din partea studentului căruia i-am deschis privirea asupra cardiologiei, a rezidentului pe care l-am condus prin profunzimile profesiei cardiologice sau a medicului specialist care a deprins tehnicile intervenționale.

– Ați fost cândva învins?

– Am fost învins de fiecare dată când nu am reușit salvarea pacientului, însă tocmai aceste momente tensionate mi-au întărit dorința de a continua și de a fi mai bun în meseria mea.

Îmi amintesc de cazul unui bărbat în jur de 50 de ani cu infarct miocardic acut cu șoc cardiogen transferat în clinica noastră într-o noapte dintr-un alt județ, care a decedat în cursul tentativei de restabilire a fluxului prin artera coronară. În fața clinicii așteptau soția și trei copii. Îmi amintesc și acum deznădejdea din sufletul meu și disperarea de pe chipurile lor atunci când i-am anunțat moartea soțului și tatălui.

Un alt caz este cel al unui pacient trimis în stare critică de la Spitalul Deva, căruia reușesc cu satisfacție să îi stentez o leziune de mare risc a trunchiului coronarian. Dezamăgirea a fost enormă când pacientul decedează la trei zile de la procedură și a trebuit să o anunț pe fiica sa, studentă în Cluj, pacientul fiind unicul ei sprijin.

Un al treilea caz recent este al unui pacient cu multiple leziuni coronariene, fără o soluție chirurgicală cardiacă. Reușesc să stentez aceste leziuni printr-o intervenție extrem de dificilă și utilizând tehnici inovatoare, cu un rezultat coronarian foarte bun. Pacientul decedează la 24 de ore întrucât organismul extrem de fragil nu reușește să depășească stresul enorm postoperator.

– Vorbiți-ne ceva despre activitatea dumneavoastră științifică și de cercetare și efectele acesteia.

– Cardiologia intervențională este un domeniu dinamic, în continuă dezvoltare, cu efecte dramatice în scăderea mortalității în urgențele coronariene, un domeniu în care inovațiile diagnostic imagistice, dar și cele terapeutice se succed regulat. Aceste caracteristici fac ca cercetarea să fie dificilă, dar și plină de oportunități. În centrul de cardiologie intervențională de la Spitalul Clinic Județean Cluj ne-am orientat activitatea științifică în studiul aterosclerozei cu ajutorul unor tehnici imagistice intravasculare moderne de mare rezoluție precum tomografia de coerență optică și în dezvoltarea unor tehnici terapeutice percutane inovatoare în leziuni complexe de trunchi comun sau bifurcații coronariene.

Activitatea mea științifică s-a concretizat în publicarea a peste 25 de articole în reviste de vârf în domeniu, indexate ISI (Thompson Reuters), care au fost citate în literatura de specialitate de peste 160 de ori.

Lucrez de peste 20 de ani în Clinica Medicală I din Cluj, în cadrul unui colectiv valoros de cardiologie intervențională (condus de prof. dr. Dan Olinic), inovativ atât pe plan medical, cât și științific, având o continuă dorință de a se autodepăși printr-o muncă susținută și prin deschiderea spre a învăța. Am pregătit an de an specialiști în acest domeniu elitist. Unii dintre acești medici s-au alăturat în ultimii ani colectivului nostru.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș