.

“Fii avocat în școala ta”

„Fii avocat în școala ta” = FAST este un proiect inițiat, finanțat și implementat de UNBR (Uniunea Națională a Barourilor din România), în cadrul căruia avocații împărtășesc elevilor noțiuni de educație juridică non-formală.

Amănunte am cerut de la avocat Claudia DAVID (foto) în calitatea sa de coordonator proiect.

– La Deva, în Sala Europa din cadrul ISJ Hunedoara, a avut loc conferința de lansare a celei de-a doua ediții a proiectului FAST = „Fii avocat in scoala ta!”, ediția I derulându-se în anul școlar anterior. 

La conferință a participat inspector școlar general, dna. prof. dr. Maria Ștefanie, care și-a exprimat aprecierea față de modul în care s-a derulat ediția I și deschiderea față de continuarea proiectului, asigurându-ne de întreaga susținere și pe parcursul celei de-a doua ediții. 

Baroul Hunedoara a fost reprezentat de dl. decan Cosmin Alin Roncioiu, de coordonatorul FAST Hunedoara – avocat Claudia David și avocați voluntari implicați în proiect. A fost o întâlnire de care toți participanții s-au bucurat, au împărtășit experiențe inedite din prima ediție FAST, într-un cadru cordial, deschis, cu discuții libere, utile atât pentru participanții „cu vechime” în proiect, fie ei avocați sau profesori, cât și pentru avocații și cadrele didactice care ni s-au alăturat în ediția a II-a.

Împreună cu colegii mei participanți, avocați voluntari, am tras concluzia că este un proiect mai mult decât necesar, că nevoia copiilor de a beneficia de ore de educație juridică non-formală și curiozitatea lor față de subiectele abordate existau, dar nu le-am conștientizat dimensiunea reală decât în momentele în care am început efectiv prezentările la clase și am văzut reacțiile, implicarea și entuziasmul elevilor. 

Subiectele abordate în cadrul orelor de educație juridică non-formală sunt concepute să conducă la dezbaterea unor situații din viața cotidiană, cu posibil impact juridic, abordându-se teme de actualitate și de interes pentru tineri: „Mic ghid de orientare profesională, informații despre profesiile juridice și rolul fiecărui profesionist”, „Ce înseamnă să fii liber? „Libertatea mea se termină unde începe libertatea ta”, „Fii COOL, fără să fii penal”, „De la drepturi și libertăți, la infracțiuni în mediul online”, „Eu, proprietatea și banii”, „Drepturile și obligațiile mele de zi cu zi”.

Beneficiari ai proiectului am putea fi considerați și noi, avocații voluntari implicați, pentru că (și am observat asta la toți colegii mei), derularea unei activități noi, inedite, interacțiunea cu elevii, ne-au „extras” din rutina și contradictorialitatea cu care, altfel, ne confruntăm zi de zi. Am conștientizat toți efectele pozitive ale voluntariatului și dovadă stă faptul că niciun coleg nu s-a retras din proiect, dimpotrivă, în ediția a doua, numărul voluntarilor a crescut de la 14 la 23, și toți credem că avocații pot inspira tinerii să devină cetățeni activi, să ia decizii etice în viața de zi cu zi, să demonstreze empatie și respect pentru membrii comunității, să își formeze reflexe juridice sănătoase și să devină adulți responsabili.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate