Comuna Luncoiu are 53 de sectoare primite de la cadastru. Cadastrarea a început cu sectoarele: sectorul care prinde o parte din Luncoiu de Jos și Stejărel, altul cuprinde Luncoiu de Jos, Podele și Luncoiu de Sus
Cadastrarea se realizează de către o firmă din Brad ai cărei specialiști se deplasează zilnic la noi, în teren, pentru a face măsurătorile de rigoare.
,,Durata finalizării acestui proiect depinde de alocarările bugetare. Localnicii au disponibilitate la fel ca și firma care execută cadastrarea. Îi felicit pe oameni că au răspuns la solicitările noastre. Sunt oameni care au deja titluri de proprietate, care și-au clasificat situația terenurilor și a locuințelor pe diferite legi. Noi, în cadastrarea sistematică cuprindem toată comuna. Valoarea proiectului este de 160 de mii de lei”, afirmă Călin Dorin Dud, primarul comunei Luncoiu de Jos.
Cadastrul realizează identificarea, măsurarea, descrierea și înregistrarea imobilelor în documentele cadastrale și reprezentarea acestora pe hărți și planuri cadastrale.
Cartea funciară cuprinde descrierea imobilelor și înscrierile referitoare la drepturile reale imobiliare, la drepturile personale, la actele, faptele sau la raporturile juridice care au legătură cu imobilele. Este un document public gestionat la nivelul ANCPI-OCPI care cuprinde descrierea proprietăților funciare, cu indicarea drepturilor reale imobiliare.
Cadastrarea gratuită se face prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară.