Cine suferă pentru nebunia puternicilor pământului? Oamenii simpli, poporul. Popoarele. Cei care nu mai au dreptul să se revolte. Cei care nu mai au dreptul să se împotrivească. Cei care nu mai au dreptul să-și voteze preferații. Cei care au devenit doar numere în statistici. Cei care sunt obligați pentru o pneumonie să se vaccineze cu un vaccin produs în două luni de la apariția bolii. Cei care sunt obligați să-și neglijeze săracii și să susțină războaiele altora. Cei care nu mai au nici un drept la bogățiile naturale ale țărilor lor. Cei care nu au voie să-și ude grădinile cu apă din râu. Cei cărora le-au luat și apa menajeră de la robinet. Poporul. Popoarele..

Mă uitam pe internet să văd realitatea tragică a acestui nou război. Iranienii pe de o parte, cu 165 de cadavre de fetițe omorâte în școala lor, arabii cu zgârie-norii lor pe care rachetele hipersonice le despică în două ca pe banane, cu „Allahuackbar”-ii lor, evreii cu Tel Aviv-ul făcut zob, cu strigătele lor de „Elohim”. Dumnezeule! Fiecare își cheamă Dumnezeul în limba lui. Întâmplarea face că de fapt toți se roagă aceluiași Dumnezeu, Care a poruncit: „Să nu ucizi”. De asta a poruncit El așa, ca să-i ferească pe oameni de furia ucigașă a oamenilor. Dar cine să-L asculte?..

Mă uitam la ei, săracii, și îmi aminteam și de-ai „noștri”, europenii. De când se putea încheia pacea aia, dar n-au vrut. Sunt alături de toți năpăstuiții pământului, de toți amărâții care își caută pruncii prin dărâmături.. Din Gaza, din Tel Aviv, din Teheran, din Mariupol, din Odessa, din Kursk.

Peste tot oamenii sunt oameni

Pentru toți a coborât Dumnezeu din cer și S-a răstignit. Pe toți îi iubește Dumnezeu. Pentru toți îi plânge în ceruri Dumnezeu. Sunt alături de toate victimele pământului. Sincer vă spun, în aceste zile numai la asta mă gândesc. De aceea nici poezie nu postez, chiar dacă am sute de poezii puse deoparte. În aceste vremuri de lacrimi și de durere pentru milioane de frați ai noștri, nu vreau decât să-mi descriu în cuvinte simple mâhnirea.

Odată cu războiul declanșat în Orientul Mijlociu de către Israel și Statele Unite împotriva Iranului, lumea a intrat în trepidație. Toți vorbesc de al treilea război mondial, toți vorbesc de apocalipsă, toți vorbesc de sfârșitul lumii. Este aproape, spun ei, vine ca o pedeapsă pentru că omenirea nu a făcut ceea ce trebuie să facă, pentru că nu a respectat legile lui Dumnezeu – un Dumnezeu atotputernic.

Dar lucrurile stau cu totul altfel. Nu are nicio legătură cu vreo apocalipsă, nu are legătură cu Dumnezeu și nu are legătură cu nimic din ceea ce oamenii cunosc sau cred că există ca narațiune. Tot ceea ce trăim este un mega-show, un spectacol uriaș pus în scenă de un sistem de control planetar care încearcă să-și implementeze planurile lor diabolice.

Pentru a reuși, acest sistem trebuie să creeze războaie, revolte, foamete, pandemii. Tot ce este necesar pentru ca lumea să ajungă la un punct în care să spună: „Gata! Nu mai vrem războaie, nu mai vrem pandemii, nu mai vrem nimic. Vrem să fim protejați, să fim în siguranță, să stăm în liniște și în pace.” Exact ceea ce doresc elitele conducătoare.

Și atunci ele vor veni cu propunerea, după ce au cauzat problema. Mai întâi apar crizele, mai apoi soluția, iar în final rezolvarea. Frica, haosul și tensiunea devin instrumente prin care oamenii sunt transformați fără să-și dea seama. Tot ceea ce pare imprevizibil și copleșitor are, de fapt, un scop precis: crearea obedienței tăcute, acceptarea unei ordini globale pe care majoritatea oamenilor nici măcar nu o înțeleg.

 În acest mega-show

Nimic nu este întâmplător. Conflictele, crizele și amenințările sunt toate orchestrate pentru a face ca oamenii să ceară singuri ordine și siguranță, exact cum și-au planificat elitele în Agenda 21 de la Rio. Astfel, ceea ce pare că vine din afară, ca o pedeapsă sau un dezastru inevitabil, este de fapt o scenă pregătită cu grijă, în care oamenii devin spectatori, iar cei care trag sforile devin regizorii tăcuți ai destinului lor.

Noi asistăm la un mega-show

Pe care presa îl mediatizează intens, iar oamenii aproape că nu mai știu să deosebească realitatea de spectacol. Este ca și cum lume întreagă ar fi intrată pe scenă, iar fiecare eveniment catastrofal, fiecare avertisment, fiecare știre alarmantă devine parte dintr-un scenariu bine pus la punct. Frica nu mai este un sentiment trecător; devine un instrument, un mecanism prin care prostimea este ghidată fără să știe că e manipulată.

Tot ce vedem pare uriaș, terifiant și imposibil de controlat, însă adevărul e că aceste imagini dezastruoase sunt adesea calculate cu minuțiozitate. Foametea anunțată peste tot, invaziile extraterestre care par iminente…

Toate acestea sunt scenarii care au menirea de a destabiliza. Nu pentru a proteja oamenii, ci pentru a-i face să se supună, să creadă că singura soluție este ascultarea necondiționată.

Presa, care ar trebui să fie ochiul vigilent al societății, devine instrumentul prin care această frică se răspândește. Fiecare titlu senzațional, fiecare imagine șocantă, fiecare analiză exagerată contribuie la senzația că lumea e pe cale să se prăbușească. Prostimea nu mai poate gândi limpede; reflexul este unul singur: panică și supunere.

Și așa, ceea ce ar fi trebuit să fie informare se transformă într-un mega-show, o piesă de teatru globală în care rolurile sunt clar stabilite. Elitele nu doar că observă reacțiile oamenilor, ci le modelează. Ele creează „teatre” de război, foamete, crize economice și amenințări imaginare care servesc drept fundal pentru justificarea unor măsuri extreme.

Totul pare sincronizat

Apar conflicte regionale care dau impresia că lumea se află într-un permanent război, ca și cum haosul ar fi natural. Dar nu este așa. Totul are un scop. Toate acestea pregătesc terenul pentru ceea ce urmează. Este un dans al puterii în care oamenii sunt doar figurine, manipulați să creadă că nu au nicio alternativă. Și astfel, noi asistăm la un mega-show care nu se termină niciodată, pentru că scopul nu este finalul, ci permanența. Este un spectacol al fricii, al manipulării și al controlului subtil, în care fiecare știre, fiecare criză și fiecare alarmă contribuie la consolidarea unei ordini mondiale de care majoritatea oamenilor nici măcar știu.

Când o să vă opriți din naivitate și când o să încetați să vă mai duceți după fentă? Chiar nu ați priceput nimic până acum? Chiar nu înțelegeți că este un joc stupid pe care ei ni-l prezintă în permanență și în care voi vă lăsați mereu păcăliți? Privind în jur, tot ce vedem pare uriaș, amenințător, de necontrolat, dar esența este simplă: este un show.

Chiar atât de greu este să vedeți tiparul, să înțelegeți că ceea ce se petrece nu este realitatea așa cum o credeți, ci o piesă de teatru uriașă, menită să manipuleze masele? Prieteni, este doar un show. Un show creat cu grijă, calculat, menit să vă inducă în eroare, să vă facă să simțiți frica intens, să vă facă să credeți că nu mai există nicio speranță.

Frica nu este accidentală

Frica este instrumentul prin care sunteți controlați. Prin frică, gândurile voastre sunt modelate, reacțiile voastre sunt dirijate, iar alegerile voastre devin previzibile. Este un mecanism subtil, dar extrem de eficient. Și totuși, voi continuați să cădeți în capcana lui, continuați să reacționați fără să priviți dincolo de cortina acestui spectacol.

Încă este timp să înțelegeți. Încă este timp să vedeți că tot ceea ce vi se arată, conflicte, crize, alarme, titluri alarmante, nu sunt evenimente aleatorii, ci piese orchestrate pentru un scop precis. Ele nu există pentru binele vostru; ele există pentru a genera dependență de siguranță, obediență, acceptarea unei realități dictate de alții. Ceea ce vedem nu este altceva decât implementarea unei noi ordini mondiale, o ordine prin care omenirea va fi controlată la un nivel dictatorial fără precedent. Noua ordine nu vine prin forță bruscă, ci prin obișnuință. Oamenii sunt împinși treptat să accepte supravegherea, limitarea libertăților, centralizarea puterii. Li se spune că este pentru siguranța lor, pentru stabilitate, pentru pace. Și, în timp ce cred că aleg protecția, renunță fără să-și dea seama la autonomie.

Privind dincolo de frică, veți descoperi adevărul: tot ce vi se arată ca amenințare este, de fapt, un instrument de manipulare. Nu există nimic magic, nu există pedeapsă divină, nu există sfârșit inevitabil. Există doar jocul lor, aranjat pentru ca voi să răspundeți exact așa cum doresc.

Înțelegeți acum aceste lucruri, înainte să fie prea târziu. Înțelegeți că este un teatru menit să vă țină sub control, să vă facă să acceptați fără să întrebați, să credeți fără să verificați. Priviți atent, analizați tiparele, întrebați-vă mereu: cine beneficiază de frica mea? Cine vrea să cred că am nevoie de salvarea lui?

 Nu trăim o apocalipsă!

Nu trăim sfârșitul lumii. Trăim, mai degrabă, imaginea unei apocalipse fabricate, o scenografie a dezastrului proiectată constant în fața ochilor noștri. Ni se repetă obsesiv că trăim vremuri biblice, că semnele sunt clare, că profețiile se împlinesc sub privirile noastre și că totul este inevitabil.

Suntem împinși să credem că ceea ce a fost consemnat cândva într-o scriptură – prezentată drept sacră și intangibilă – reprezintă un plan imuabil al realității. Ni se spune că nu avem cum să schimbăm cursul lucrurilor, că prorocirile se vor împlini indiferent de voința noastră, că suntem doar martori neputincioși ai unui destin deja decis.

Ceea ce ni se prezintă drept apocalipsă este, în esență, o narațiune amplificată, reinterpretată și exploatată. Un mit vechi, transmis din generație în generație, adaptat, remodelat și folosit ca instrument psihologic. De zeci, sute sau mii de ani, poveștile despre sfârșit au fost rescrise, ajustate și încărcate cu sensuri care servesc intereselor celor care le propagă. În realitate, ceea ce pare o revelație divină poate deveni un instrument de control narativ. Mitul este scos din trecut, ajustat și folosit ca dovadă că planul „era scris”. Iar dacă oamenii cred că totul a fost stabilit dinainte, nu mai opun rezistență. Acceptă. Se resemnează. Această așa-zisă apocalipsă nu este o fatalitate cosmică, ci o poveste amplificată până la proporții globale. O poveste menită să creeze teamă, să inducă supunere și să pregătească terenul pentru implementarea unor planuri care, în absența fricii, ar fi respinse. Istoria nu este o linie fixă, iar viitorul nu este o sentință. Ideea inevitabilității este cea mai eficientă formă de dezarmare psihologică. Când ți se spune că nu ai nicio putere, încetezi să mai cauți alternative. Nu trăim sfârșitul lumii. Trăim o luptă pentru percepție. Iar diferența dintre apocalipsă reală și apocalipsă falsă stă în capacitatea noastră de a privi dincolo de narațiune și de a refuza să credem că destinul ne este impus fără drept de apel.

Când veți înțelege că frica este instrumentul, nu realitatea, veți începe să vă recâștigați libertatea. Când veți vedea că totul este un joc fals apocaliptic, veți începe să nu mai reacționați impulsiv, să nu mai fiți manipulați. Acesta este primul pas pentru a scăpa din capcana lor.

 Nu lăsați frica să vă definească existența

Nu lăsați spectacolul lor să vă dicteze gândurile și emoțiile. Ridicați-vă, priviți dincolo de cortină și recunoașteți tiparul. Pentru că atunci când tiparul devine clar, frica dispare, iar controlul lor asupra voastră slăbește(.SR) Trebuie sa vedem adevărul și despre noi.

Când un stat devine cel mai scump pentru români și cel mai ieftin pentru străini, își pierde caracterul de stat național și se transformă într-o simplă companie străină, având ca director câte un Bolojan.

În timp ce guvernul ne împovărează cu tot  felul de taxe și impozite, pe noi pe români, Bolojan este chemat la ordine în Germania, iar a doua zi, dă o ordonanță de urgență și acordă facilități fiscale remarcabile străinilor. Marilor corporații și companii străine le scad taxele și impozitele, sau sunt eliminate.

Dacă până acum multinaționalele, care declarau un profit zero sau mic, sub un anumit plafon, pentru a ocoli plata impozitului pe profit, erau obligate  să  plătească 1%,din cifra de afaceri.

Guvernul Bolojan a eliminat taxa de 1% pe cifra de afaceri, lăsând doar impozitul pe profit, care ce să vezi, de cele mai multe ori, este ZERO, pentru că aceste firme își mută profitul din România, spre firma mamă din Franța, Olanda, Austria, Germania, sau orice altă țară, și nu plătesc nici un ban în România.

,, Lasă că au românii să plătească toate birurile”,  spunea foarte corect G.Visan.

Aceasta este strategia de luptă a guvernului Bolojan, împotriva României, când accepți să fii companie străină și accepți ordine de la străini.

Al dumneavoastră același

Prof.ing. Ioan Romeo Mânzală