.

Recuperarea cu ajutorul kinetoterapeutului – cheia unei vieţi sănătoase

Sănătatea repre­zintă, pentru fiecare dintre noi, o prioritate. Din păcate, viaţa ne pune în faţa unor situaţii care, câteodată, nu ne sunt dintre cele mai favorabile. Iar dacă mai trebuie să facem faţă şi unor accidente, chiar şi casnice, lucrurile trebuie tratate cu foarte multă seriozitate.

Ne-am propus să abordăm, în rândurile care urmează, câteva aspecte legate de recuperarea medicală pe care ar trebui să o facem după un incident prin care am fost nevoiţi să trecem, iar gazdă ne-a fost Alin Buculescu, Preşedintele Colegiului Fizio­terapeuţilor Caraş Severin-Hunedoara.
-Aș vrea să începem discuția noastră prin a preciza un lucru foarte important. Cât de important este pentru pacient recuperarea după un accident?
-Recuperarea este foarte importantă. De multe ori, pacienții pleacă acasă după o intervenţie chirugicală fără să ştie că recuperarea este necesară. Cei care ajung, din vreme, post operator, la recuperare au o șansă mult mai rapidă de a reveni la normalitate, comparativ cu cei care vin mult mai târziu sau chiar deloc. Avem foarte mulți pacienți care vin și din alte județe, mai ales prin prisma faptului că secția a fost renovată după COVID, iar toate serviciile care sunt aici sunt la cel mai înalt standard.
-Cum ați ales această meserie?
– Un prieten foarte bun mi-a recomandat să aleg acest domeniu. Acum pot spune că nu a greşit. Pe lângă faptul că sunt președintele colegiului, dețin și un cabinet privat în Deva, AB Kinetic.
-Care sunt procedurile cele mai importante pe care le efectuaţi aici?
-Toate procedurile în ca­drul recuperării medicale sunt importante, dar eu zic că kinetoterapia, adică terapia prin mișcare, pe lângă celelalte proceduri de curent, masaj și altele, este cea mai și cea mai importantă. Baza, aș putea să-i spun, în recuperare. De obicei, persoanele, după operație, sunt persoane care uită să meargă. Ne lovim cu aceeași problemă la fiecare pacient în parte. Trebuie să-i învățăm să meargă din nou.
-Colaborați cu profesorii de educație fizică și sport din zonă?
-Noi am fi deschiși să colaborăm. Un profesor de educație fizică, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie primul care ar trebui să semnaleze unele deficiențe copiilor. Cred că, pe viitor, ar fi indicat ca în cadrul școlii, pe lângă psiholog, stomatolog, asistent, să fie și un kinetote­rapeut.
– De ce ar mai fi nevoie ca lucrurile să meargă bine?
– Nu poți să progresezi fără o aparatură nouă, fără o renovare completă de la A la Z, ca să ajungi la nivelul centrelor care acum se construiesc sau se deschid.

Membrii colegiului teritorial Caraş-Severin- Hunedoara

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate