.

Box: Rezultate slabe pentru România la Campionatele Europene de la Belgrad

Rusia a dominat galele semifinale ale Campionatelor Europene de box de la Belgrad, după ce a calificat nouă sportivi la masculin şi zece la feminin în galele finale de sâmbătă şi duminică.
Serbia, ţara gazdă, şi Bulgaria au calificat de asemenea câte trei boxeri în finalele masculine. Doar Spania şi Franţa au reuşit să acceadă finalele cu câte un sportiv dintre ţările occidentale.
Federaţia europeană de box (EUBC) a permis accesul pugiliştilor din Rusia şi Belarus la competiţia continen­tală.
Cosmin Gîrleanu (cat. 51 kg), Robert Jitaru (cat. 63,5 kg), Marcel Nistreanu (cat. 71 kg), Alexandru Buleu (cat. 75 kg) şi Paul Andrei Arădoaie (cat. 80 kg), care au reprezentat România la Belgrad, nu au reuşit să acceadă în faza semifinalelor.
În competiţia feminină, Rusia a calificat zece sportive în galele finale, în timp ce România are o reprezen­tantă, Lăcrămioara Perijoc, la cat. 54 kg. Campioană europeană în 2019, vicecampioană euro­peană în 2023 şi vice­cam­pioană mondială în 2022, Perijoc o va înfrunta în finală pe principala favorită a categoriei, sârboaica Sara Cir­ko­vic.
Claudia Nechita a rămas cu medalia de bronz la cat. 57 kg, după ce a pierdut joi semifinala cu bulgăroaica Svetlana Kamenova Staneva, principala favorită.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate