Administrație.

Administrație.

Primăria Deva a stabilit zonele unde se vor vinde mărțișoare

Aproximativ 70 de comercianţi din judeţele Hunedoara, Timiș, Arad și Teleorman au solicitat, până acum, Serviciului Administrare Domeniu Public și Privat amplasamente pentru vânzarea de mărţişoare, flori şi alte produse specifice sărbătorilor de 1 şi 8 Martie. Primăria Municipiului Deva a stabilit zonele unde se vor vinde mărțișoare și flori

Citește mai mult »

Deszăpezirea costă mai puţin în regie proprie

Zăpada mare din această iarnă a pus destule probleme autorităţilor locale, mai ales atunci când a fost nevoie de intervenţii pentru eliberarea căilor de acces pentru populaţie. Multe primării s-au descurcat cu forţe proprii pe drumurile din interiorul perimetrului administrativ, în condiţiile în care şi-au luat măsuri de siguranţă dotându-se

Citește mai mult »

Activitatea Poliției Locale Deva, în luna ianuarie 2019

Conform raportului de activitate al Direcției Poliția Locală Deva pe luna ianuarie 2019, au fost aplicate 321 de sancțiuni pe domeniile de competență a acestei instituții. Amenzile date de polițiștii locali în luna respectivă au însumat 32.550 lei. Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a dat amenzi și sancțiuni pentru încălcarea

Citește mai mult »

Condiții de închiriere a parcărilor rezidențiale din municipiul Deva

Consililul Local al Municipiului Deva a aprobat în ședința ordinară din 30 ianuarie 2019, regulamentul de închiriere pentru parcările neacoperite sau acoperite cu copertină din municipiul Deva, prin HCL nr.11/2019. Regulamentul se referă la închirierea locurilor de parcare amenajate, situate în parcările de reședință din Deva. Contractele de închiriere din

Citește mai mult »

Caută articol

Arhivă articole