Zeci de abateri grave și mai multe dosare penale la regimul circulației. 16 conducători auto ce reprezentau un pericol la adresa siguranței rutiere, scoși din trafic

Peste 110 polițiști rutieri au acționat, în ultimele trei zile, pe raza județului Hunedoara, pentru reducerea riscului rutier. În urma activităților de control, au fost suspendate 16 permise de conducere (pentru depășirea limitei legale de viteză, pentru conducere sub influența alcoolului ori pentru alte abateri), au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare și au fost aplicate peste 230 de sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri de la legislația rutieră.

Totodată, polițiștii au întocmit mai multe dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier:

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu au oprit în trafic, în data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 12.35, pe DN 7, un moped care circula pe direcția de mers Orăștie-Sebeș. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta era condus de un bărbat de 37 de ani, domiciliat în aceeași localitate, care nu este posesor al unui permis de conducere și nu deținea niciun fel de documente privind mopedul pe care-l conducea, vehicul care nu era înregistrat sau înmatriculat. Drept urmare, vehiculul a fost ridicat în vederea stabilirii situației sale juridice, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Șofer fără permis, depistat la volan în municipiul Brad

La data de 30 noiembrie 2025, în jurul orei 15:30, o patrulă de ordine și siguranță publică din municipiul Brad a oprit în trafic un autoturism, iar la volan a fost identificat un bărbat de 37 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Conducător auto fără permis și sub influența alcoolului, depistat la Densuș

În data de 01 decembrie 2025, la ora 00:01, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hațeg au oprit pe DJ 687G, în localitatea Densuș, un autoturism care se deplasa din direcția Ștei spre Hățăgel.
La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Densuș.
Verificările în bazele de date au arătat că acesta nu deține permis de conducere, iar la testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul din Hațeg, unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Șofer fără permis depistat în Lupeni

La data de 30 noiembrie 2025, în jurul orei 13:05, polițiștii au depistat pe bulevardul Tudor Vladimirescu, din Lupeni, un bărbat de 44 de ani, din Uricani, care conducea un autoturism, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Șofer fără permis, oprit de polițiști pe o stradă din Deva

La data de 30 noiembrie 2025, în jurul orei 20:30, polițiștii au oprit pe strada Ciprian Porumbescu, din municipiul Deva, un autoturism ce prezenta defecțiuni la sistemul de iluminare, al cărui conducător auto nu purta centura de siguranță.
Cu privire la șoferul mașinii, un tânăr de 20 de ani, din comuna Avram Iancu, județul Alba, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că nu deține permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere fără permis și au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru abaterile constatate.

Dosar penal pentru infracțiunea de conducere fără permis

La data de 30 noiembrie 2025, în jurul orei 11:00, polițiștii din Simeria au oprit un autoturism pe DN 7, în localitatea Simeria, autoturismul condus de un bărbat domiciliat în municipiul Hunedoara.
În urma verificărilor, s-a stabilit că permisul de conducere emis în Kosovo, prezentat de acesta, nu este recunoscut ca valabil pe teritoriul României.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere fără permis.

Femeie depistată de două ori în aceeași seară conducând sub influența alcoolului, în Brad

La data de 30 noiembrie 2025, la ora 21:30, polițiștii din Brad au depistat în trafic o femeie de 52 de ani, din Deva, conducând un autoturism pe strada Independenței, din Brad.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,07 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost condusă la o unitate medicală din Brad, unde i-au fost recoltate probe biologice, fiind întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și fiindu-i suspendat dreptul de a conduce autovehicule. După aproximativ două ore, la ora 23:47, aceeași femeie a fost din nou depistată de polițiști conducând același autoturism, deși avea permisul reținut fără drept de circulație.
De această dată, aparatul etilotest a indicat 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Tânăr depistat conducând fără permis, în Călan

La data de 29 noiembrie 2025, în jurul orei 19:50, polițiștii din Călan au oprit pe strada Florilor un autoturism care circula fără a avea luminile de întâlnire pornite. La volan se afla un tânăr de 19 ani, din Călan, care nu avea asupra sa documentele personale și ale mașinii. Verificările au arătat că acesta nu are drept de a conduce pentru nicio categorie de vehicule. A fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Accident rutier în Deva: unul dintre cei implicați se afla sub influența alcoolului

La data de 29 noiembrie 2025, în jurul orei 19:27, polițiștii din Deva au intervenit la un accident rutier pe bulevardul 22 Decembrie, produs între două autoturisme.
În urma verificărilor, s-a stabilit că un bărbat de 56 de ani, din Deva, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus de o femeie de 43 de ani, din Hunedoara.
Ambii conducători auto au suferit vătămări ușoare, fiind transportați la spital.
Testarea etilotest a indicat în cazul șoferului de 56 de ani o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul conducătoarei auto – 0,00 mg/l.
În cauză a fost întocmit dosar penal și au fost recoltate probe biologice de sânge.

Șofer sub influența alcoolului, găsit cu mașina în șanț, în localitatea Pui

În data de 30 noiembrie 2025, la ora 00:40, polițiștii Secției de Poliție Rurală Baru au fost sesizați despre faptul că o mașină ar fi căzut în șanț, în localitatea Pui.
La fața locului, în autovehicul a fost identificat un bărbat de 39 de ani, din comuna Baru, în cazul căruia, testarea alcooltest a indicat 0,75 mg/l, alcool pur în aerul expirat, iar la spital i-a fost recoltată o probă de sânge. A fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Conducător auto cu permisul reținut, depistat sub influența alcoolului, în Călan

La data de 29 noiembrie 2025, în jurul orei 12:30, polițiștii din Călan au oprit pe DN 66 un autovehicul condus de un bărbat de 43 de ani, din Lupeni, în cazul căruia permisul de conducere fusese anterior reținut, acesta prezentând o dovadă fără drept de circulație.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional conform O.U.G. 195/2002 pentru faptul că nu a avut asupra s-a documentele prevăzute de lege, nu a purtat centura de siguranță și pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii rutieri vă recomandă:

Nu vă urcați la volan dacă ați consumat alcool!
Chiar și cantitățile mici scad reflexele și capacitatea de reacție, crescând semnificativ riscul producerii unui accident.

Conduceți doar dacă dețineți permis de conducere valabil.
Conducerea fără permis este infracțiune și pune în pericol atât viața dvs., cât și a celorlalți participanți la trafic.

Respectați limitele legale de viteză.
Viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor grave.

Mențineți vehiculul în stare tehnică bună.
Defecțiunile la sistemele de iluminare sau frânare pot provoca accidente, mai ales în sezonul rece sau pe timp de noapte.

Adaptați viteza la condițiile de drum și trafic.
Pe ploaie, ceață, carosabil umed sau alunecos, creșteți distanța de siguranță și evitați manevrele bruște.

Evitați folosirea telefonului mobil în timpul condusului.
Distragerea atenției este una dintre cauzele frecvente ale evenimentelor rutiere.

Purtarea centurii de siguranță este obligatorie!
Centura salvează vieți, fiind obligatorie atât pentru șofer, cât și pentru pasagerii din față și cei de pe bancheta din spate.

Partajează această știre

Lasă un răspuns