Accident rutier pe DN76, în localitatea Fornădie

La data de 02 decembrie 2025, în jurul orei 11:30, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, pe raza localității Fornădie.

La fața locului, echipajul de poliție a identificat cele două autoturisme implicate și pe conducătorii acestora. Din primele verificări, s-a stabilit că o femeie de 25 de ani, din Luncoiu de Jos, care conducea un autoturism pe DN 76, în direcția Deva-Brad, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din Deva.

În urma impactului, ambii conducători auto au fost răniți și au necesitat intervenția echipajelor medicale, care i-au transportat la U.P.U. Deva pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.

Partajează această știre

Lasă un răspuns