.

Werk Hotel&Spa – cea mai mare investiție privată românească din Hunedoara

Această investiție s-a născut din dragostea pentru Hunedoara și pentru Castelul Corvinilor a unui cuplu de investitori locali. Soții Carmen și Lucian Hărău, născuți în Hunedoara, s-au întors din București în orașul natal, după absolvirea studiilor universitare (economice și inginerești) și, îndată ce lucrul acesta a fost posibil, în 1990, au devenit antreprenori. Compania Micro Mega HD SA, proprietarul hotelului, își are rădăcinile în întreprinderea mică înființată atunci, numărând 33 de ani de existență.

Terenul pe care s-a construit hotelul a fost achiționat în 2017 de la doi proprietari privați. Peisajul pe care el îl oferea vizitatorilor unuia dintre cele mai frumoase monumente arhitecturale din Europa, Castelul Corvinilor, era deprimant: ruine industriale, cotețe de porci, vegetație sălbatică crescută în dezordine. Construcția hotelului a început, cu realizarea fundațiilor în anul 2018, după obținerea tuturor avizelor, autorizațiilor, aprobărilor de la autorități. Lucrarea s-a realizat cu materiale premium de către constructorul Proserv SA din Hunedoara. Costul final al construcției s-a redicat la 6,5 mil euro, durata construirii fiind cca 3 ani.

Din iulie 2021 hotelul funcționează în regim de rezervare privată (diverse evenimente de familie, corporate, team-bulding) iar începând cu luna august 2022 a fost deschis pentru rețelele de rezervări turistice. Colectivul prin care operează numără 70  de angajați, întenția antreprenorilor fiind aceea de a-l suplimenta pe măsura dezvoltării unor activități conexe. Cu o arhitectură post-industrială, omagiu adus gloriei siderurgice centenare a locului, cu o execuție „Premium”, amenajat minimalist cu mult bun-gust, dotat  cu un SPA modern, hotelul este cotat ca fiind „excepțional” ca rating pe platformele de rezervări,iar  agențiile de profil îl consideră cel mai bun hotel pe o rază de cca 100 de km.

Ec.Carmen Hărău-antreprenor, CEO Micromega:

“Procesul punerii în funcțiune ar fi fost foarte greu de gestionat cu resurse proprii de management, cu atât mai mult cu cât compania noastră nu avusese, anterior acestui demers, nicio investiție în industria ospitalității. Specialiștii impecabili ai consultantului pe care l-am ales ca partener, compania PREMIER HOSPITALITY, au făcut diferența între un posibil debut riscant și începutul foarte bun pe care Werk Hotel&Spa l-a avut în luna august a acestui an, la întâlnirea cu turiștii care au ales să se cazeze la noi. Nu în ultimul rînd, personalul de specialitate recrutat sau format de către companie sporește valoarea investiției noastre de suflet, dând dovadă de profesionalism în deservirea clienților hotelului. Suntem bucuroși că am reușit să finalizăm la noi acasă, la Hunedoara, un proiect foarte frumos”.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate