.

Băiţa: Frumuseţile zonei promovate prin Hard Enduro

Una dintre cele mai frumoase zone ale judeţului Hunedoara, Băiţa, este promovată la nivel internaţional prin manifestările care sunt organizate aici. În acest an, şcoala gimnazială din comună a fost gazda unui proiect din cadrul Programului Erasmus, în care elevi din mai multe ţări au venit şi au văzut ce înseamnă o şcoală europeană dintr-o comună a României.

Consecventă principiilor prin care turismul poate deveni unul dintre mijloacele de dezvoltare economică, administraţia locală s-a implicat, săptămâna trecută, în buna organizare a finalei Campionatului Naţional de Hard Enduro. Este pentru al cincilea an în care în zonă vin sportivi din ţară şi din Europa.

Astfel, Clubul Haita Deva împreună cu Primăria Comunei Băița a organizat concursul Golden Mountain Băița în perioada 6 – 9 octombrie. La start s-au înscris162 de sportivi din 15 țări europene. “Am avut parte de vreme bună și de toată suținerea autorităților locale din Băița, unde inclusiv primarul localității a fost alături de noi în prima și ultima zi de concurs”, scriu cei de la Federaţia Română de Motociclism.

Aşa cum era de aşteptat, pentru comunitatea locală concursul a fost o reuşită din punct de vedere al promovării, dar şi al câştigurilor, pentru că sportivii s-au cazat la pensiunile din zonă sau chiar la unii localnici.

“Mă bucur că și în acest an, s-a desfășurat în comuna Băița una din cele mai mari competiții de motociclism din țară. Astfel de evenimente sunt menite să pună pe hartă comuna noastră și să o promoveze atât pe plan național, cât și internațional. Sfârșitul competițiilor de Hard Enduro 2022 a fost marcat în comuna Băița, aducând pe lângă cei 162 de sportivi, suporteri și pasionați de sporturi extreme, însumând sute de persoane care au poposit pe meleagurile noastre frumoase, recunoscute pentru potențialul turistic, cultural și istoric”, a apreciat primarul comunei Băiţa, Damian Diniş.

Nu ne rămâne decât să felicităm autorităţile locale pentru deschiderea de care au dat dovadă şi suntem siguri că participanţii la competiţia de motocros vor şti cum să ducă vestea mai departe despre ceea ce au văzut şi trăit în această parte de ţară.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate