Viorel Salan: “Majorarea salariului minim și a pensiilor în același an a fost un act de mare curaj politic”

Distribuirea deciziilor după aplicarea majorării pensiilor a generat și o serie de controverse și critici aduse guvernului. Am solicitat deputatului Viorel Salan, secretarul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, câteva precizări în acest sens.

– Procesul de majorare a pensiilor este în plină desfășurare dar a primit deja multe critici. Unii pensionari se plâng că au fost nedreptățiți de aplicarea noiii Legi a pensiilor…

Din experiența personală de parlamentar pot să vă spun că este imposibil să faci o lege nouă care să cuprindă soluții pentru toate situațiile practice. Cu atât mai mult când trebuie să incluzi simultan modificări concordante pentru 3,8 milioane de oameni, fiecare având o situație particulară.

Este inevitabil să apară și erori. Mai ales că ani de zile majorările de pensii s-au făcut mai ales fragmentar, pe categorii profesionale, cu formule de calcul sensibil diferite.

Noua lege a fost un demers legitim și onest de a integra toate aceste formule într-o singură grilă de calcul, care să elimine în același timp inechitățile apărute de-a lungul timpului.

Deci am convingerea fermă că toate erorile apărute vor fi remediate cu promptitudine și niciun pensionar nu va primi o pensie mai mică decât cea deja aflată în plată, cum de fapt este și prevăzut în textul legii.

– Cum a apărut totuși așa o busculadă generală?

Cred că principala cauză o constituie o comunicare defectuoasă din partea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. În lege, articolul nr. 144, alin. (6) spune foarte clar: “În cazul în care, în urma procesului de recalculare prevăzut la alin. (1), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se plăteşte pensia în cuantumul stabilit şi aflat în plată anterior recalculării”.

Deci, nicio pensie nu scade!

În plus, pragul de impozitare a pensiilor crește până la 3.000 de lei. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că neimpozitarea pensiilor până la 3.000 de lei este o măsură corectă şi va fi aprobată printr-o ordonanţă de urgenţă, deoarece pragul stabilit anterior a fost depășit de aproximativ 800.000 de persoane.

–  Toate aceste măsuri sunt vehement contestate de USR și PNL.

Pensionarii sunt cei mai vulnerabili  din punct de vedere financiar, și nu numai, în fața schimbărilor economice. De acee trebuie protejați. PSD face asta prin recalcularea echitabilă a pensiilor și scutirea de la impozitare a celor până la 3.000 de lei. Din păcate, USR și unii „colegi” de la PNL aruncă în spațiul public tot felul de minciuni, doar, doar, vor obține câteva voturi de la pensionari. Este o strategie greșită, pentru că seniorii știu cine s-a luptat pentru interesele lor.

USR se hrănește și încă supraviețuiește din vorbărie fără rost. În loc să vină cu soluții concrete, preferă să atace măsurile bune ale PSD. Cu ce drept mai poate să vorbească USR despre pensii, când ei au blocat prin PNRR creșterea acestora pentru mulți ani?

Ceea ce văd este doar pură demagogie.

– Principalul reproș adresat PSD este că majorările sunt strict “electorale”?

Eu le-aș numi strict necesare și în concordanță cu doctrina social-democrată orientată spre politici care să aducă o viață mai bună pentru oameni.

Dacă privim lucrurile într-un context mai larg ar trebui să ne reamintim că, în toate statisticile Eurostat, România a fost mereu pe ultimele locuri în ceea ce privește calitatea vieții.

Pe de o parte, am depășit Ungaria la indicatorul PIB și estimările sugerează că până la sfârșitul acestui an vom depăși și Polonia. De cealaltă parte, la indicatorii legați de bunăstarea românilor suntem tot pe ultimele locuri. Oamenii continuă să supraviețuiască de la o lună la alta.

Prin majorarea salariului minim de la 3.300 de lei la 3.700 de lei lunar, începând cu 1 iulie 2024, pentru prima dată, s-a reușit să se acopere 60% din valoarea coșului de consum pentru un trai decent pentru o persoană singură, care este de 3807 de lei conform ultimelor calcule. Și, ca de fiecare dată, “apocalipsa” economică preconizată de voci care s-au opus nu s-a produs.

Acum Guvernul, după ce a indexat pensile în ianuarie cu 13,8 %, le majorează în medie cu 20,4%.

După părerea mea, majorarea salariului minim și a pensiilor în același an a fost un act de mare curaj politic. Iar intenția a fost ca oamenii să simtă în viața lor că România merge bine și efortul lor de fiecare zi contează în primul rând pentru ei și pentru familiile lor.

– Vă mulțumesc.

Partajează această știre

Lasă un răspuns