Îmbunătăţirea condiţiilor de trai este o prioritate pe agenda administraţiei locale din comuna Veţel. Apa curentă, canalizarea, drumurile bune, sunt doar câteva dintre elementele pentru care primarii responsabili de bunul mers al comunităţilor locale depun eforturi pentru a găsi surse de finanţare în vederea acoperirii investiţiilor necesare.
Un asemenea proiect, garantat printr-o finanţare nerambursabilă, a fost semnat zilele trecute de primarul comunei Veţel, Gheorghe Capşa, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din București.
„Am semnat un contract extrem de important pentru comunitatea noastră! Este vorba despre finanțarea necesară pentru reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă în satele Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii. Această investiție este pentru oamenii din comuna Vețel, pespre siguranța, sănătatea și confortul consătenilor mei. Știm cât de important este accesul la apă potabilă și ne asigurăm că fiecare gospodărie va avea condiții mai bune”, a declarat primarul comunei Veţel.
Potrivit acestuia, valoarea finanțării obţinute este de 3,79 milioane lei, iar costul total al lucrărilor se ridică la 4,01 milioane lei, diferenţa fiind cofinanţare locală. Aşadar, prin muncă susţinută, prin implicarea aparatului propriu al primăriei, se pot susţine lucrări importante de infrastructură. De aceea, este de menţionat faptul că dezvoltarea comunei Veţel s-a realizat, în mare parte, prin accesarea de fonduri nerambursabile. Este un drum pe care merge actuala echipă de conducere, iar rezultatele se văd.
„Muncim pe toate planurile, suntem preocupați de toate problemele cu care se confruntă cetățenii comunei și ne dorim să comunicăm cât mai bine și transparent. Știm că fiecare sat contează, de aceea ne implicăm activ pentru a aduce îmbunătățiri în toate localitățile comunei noastre! Nu ne oprim aici! Lucrăm continuu pentru dezvoltarea comunei, pentru proiecte noi și pentru a aduce investiții care să îmbunătățească viața fiecărui locuitor. Vă mulțumim pentru sprijin, încredere și pentru că suntem împreună în acest drum al dezvoltării”, a transmis primarul comunei Veţel, Gheorghe Capşa.






