.

Vaţa de Jos: Peste 200 de elevi vor primi o masă caldă, gratuit, la şcoală

Aproximativ 230 de elevi din comuna Vaţa de Jos vor primi o masă caldă, la şcoală, în cadrul Programului Naţional „Masă sănătoasă”, dedicat copiilor. Primăria Vaţa de Jos a fost declarată eligibilă în cadrul acestui program care îşi propune să reducă abandonul şcolar şi să crească performanţele educaţionale ale elevilor, în paralel cu prevenirea excluziunii sociale.

Masa caldă este oferită gratuit copiilor, iar autorităţile locale consideră că programul este unul extrem de benefic pentru elevi.

„Cred că varianta cea mai bună este să oferim elevilor o masă caldă, gratuită, pe zi. În comună sunt aproximativ 230 de copii care vor beneficia de acest program. Ei sunt cuprinşi într-o formă de învăţământ la şcoala generală din Vaţa de Jos şi la şcolile primare din localităţile Târnava de Criş şi Ciungani. De asemenea, de acest program vor beneficia preşcolarii de la grădiniţele din Vaţa de Jos şi Târnava”, a precizat primarul comunei Vaţa de Jos, Liviu Ioan Linţă.

Potrivit acestuia, s-a optat pentru varianta asigurării mesei calde pentru copii, cu respectarea normelor sanitare şi de nutriţie specifice pentru vîrsta acestora.

„În opinia mea, programul este extrem de util pentru că elevii şi preşcolarii vor avea posibilitatea unei mese calde, la fel ca acasă. Este o masă gătită, ceea ce este foarte important pentru sănătatea celor mici”, a explicat primarul.

Trebuie menţionat că masa caldă se va acorda doar în perioada de şcoală a copiilor

Primarul a mai adăugat că pe linia asigurării unor condiţii cât mai bune pentru elevi, aceştia au la dispoziţie trei microbuze şcolare, iar un vehicul similar, de data aceasta electric, este cuprins pe lista de achiziţii a Consiliului Judeţean Hunedoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate