Vineri 21.06.2024, în stațiunea Vața Băi, GAL Țara Zarandului a organizat o conferința de presă privind lansarea proiectului Trasee Eco-Smart. Proiectul este unul REVOLUȚIONAR care combină autenticitatea regiuniilor Zarand și Sargeția cu cele mai avansate tehnologii!
La conferință au fost prezenți: Partenerii proiectului, GAL Țara Zarandului, Asociația Sargeția GAL 1 și GAL Stâncile Prutului, primari din zonele aferente GAL-urilor, alături de reprezentanți media.
În cadrul conferinței, Marius Sârb,director al GAL Țara Zarandului, a prezentat pe larg detaliile despre acest proiect inovativ care își propune să ducă unitățile administrative teritoriale la un NIVEL SUPERIOR de prezentare turistică. Proiectul Trasee Eco-Smart va contribui la dezvoltarea turismul local, va valoriza resursele fiecărei zone, utilizând tehnologii de ultimă generație precum aplicații mobile interactive, trasee turistice, festivaluri multimedia și multe altele.
Caracterul inovativ va aduce turistului: Hărți interactive și coduri QR, posibilități de navigație și recomandări personalizate precum și o integrare social media
Prin noile trasee turistice inovative: dezvoltarea traseelor turistice pentru biciclete și drumeții, oferind detalii profesionale despre lungimea traseului, locația exactă, obiective turistice, producători locali, puncte gastronomice și legende, recreerea și punerea în valoare a „Drumului Regelui”, care leagă Asociația Sargeția GAL 1 de GAL Țara Zarandului, conectând Castelul Regal de la Săvârșin cu stațiunea balneară Vața de Jos.
Lansarea proiectului Trasee Eco-smart s-a bucurat de o largă participare și audiență a celor prezenți, s-au purtat discuții constructive, s-au făcut propuneri pentru ca noul proiect lansat vineri la Vața să fie nu numai de o utilitate pentru turiști și să contribuie deopotrivă la dezvoltarea întregului pachet de servicii pe arealul celor 3 GAL-uri, un moment inedit fiind și un parteneriat cu un GAL asemănător din Republica Moldova.
De asemenea acest proiect evidențiază pasiunea și munca neobosită a GAL-urilor implicate în proiect, acțiuni cae vor avea la bază creșterea și punerea în evidență a întregului potențial turistic și gastronomic.