.

TELEMUNCA: Recomandări ale I.T.M. Hunedoara pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus

Având în vedere Hotărârea 52/2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, transpusă în HG 935/2020, ITM Hunedoara recomandă agenţilor economici transpunerea în practică a respectivelor dispoziţii legale.

În acest sens acolo unde se poate organiza activitatea în regim de telemuncă se poate face acest lucru printr-o modificare a contractului de muncă aşa cum prevede Legea 81/2018.

Modificarea clauzelor contractuale se va face printr-un act adiţional la contractul de muncă deja existent specificându-se astfel în mod expres că salariatul lucrează în regim de telemuncă. Pe lângă modificarea clauzei referitoare la locul muncii, angajatorul va mai trebui să includă în actul adiţional şi perioada (sau zilele) în care telesalariatul îşi desfăşoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator; locul sau locurile desfăşurării activităţii de telemuncă convenite de părţi; programul în cadrul căruia angajatorul poate să verifice activitatea telesalariatului şi modalitatea concretă de realizare a controlului; modalitatea de evidenţiere a orelor de muncă prestate de telesalariat şi responsabilităţile părţilor convenite în funcţie de locul/locurile desfăşurării activităţii de telemuncă, inclusiv responsabilităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la locul desfăşurării activităţii de telemuncă al materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz; obligaţia angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispoziţiile din reglementările legale, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi/sau regulamentul intern, în materia protecţiei datelor cu caracter personal, precum şi obligaţia telesalariatului de a respecta aceste prevederi; măsurile pe care le ia angajatorul pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaţilor şi care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat; condiţiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activităţii în regim de telemuncă.

Telesalariatul beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, prin regula-mentele interne şi contractele colective de muncă aplicabile salariaţilor care au locul de muncă la sediul sau domiciliul angajatorului.

Totodată recomandăm luarea măsurilor de protecţie pentru tot personalul, eventual decalarea programului de muncă pentru unii salariaţi, acordarea echipamentelor de protecţie individuală, reamenajarea locurilor de muncă pentru a nu permite aglomerarea acestora, organizarea inclusiv a pauzelor de masă decalat pentru salariaţi, asigurarea curăţeniei şi dezinfectarea periodică a locurilor de muncă, reorganizarea traseelor interioare şi reactualizarea planului propriu de securitate şi sănătate în muncă prin includerea riscului de infectare cu noul Coronavirus. Se va acorda o atenţie deosebită grupurilor vulnerabile: femei lehuze sau care care alăptează, persoane cu afecţiuni cronice, persoane care au vârsta peste 60 de ani sau persoane cu dizabilităţi.

În toate controalele pe care inspectorii de muncă le efectuează în această perioadă se vor verifica cu predilecţie măsurile pe care le iau angajatorii împotriva răspândirii virusului Covid-19.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate