Timișorenii apreciază mult cultura japoneză, dovadă fiind succesul peste așteptări de care s-au bucurat evenimentele organizate de Universitatea Politehnica Timișoara în ultimii ani pe această temă: cursuri de limba japoneză, expoziții de chimonouri, recitaluri de poezie, seri de film, prezentări de burse și oportunități de studii în Japonia și multe altele.
Anul trecut, când Timișoara a devenit Capitală Europeană a Culturii, UPT a decis înființarea Centrului de Artă și Tehnologie pentru Colaborarea cu Japonia. Supranumit „Jutsu”, un termen ce poate însemna atât artă, cât și tehnologie, acesta aduce artele (și, prin extensie, științele umaniste) și tehnologia (și, prin extensie, științele exacte), într-un dialog menit să genereze idei noi și să atingă orizonturi creative inedite. O adevărată toamnă culturală japoneză a marcat inaugurarea centrului din cadrul UPT, la care a participat Ambasadorul Japoniei în România, ES Hiroshi Ueda, iar în luna iunie 2024, actualul ambasador al Japoniei în România, ES Takashi Katae, a vizitat Centrul Jutsu al UPT.Iar manifestările nu s-au oprit.
Anul acesta, în perioada 28 august – 1 septembrie, a avut loc primul festival japonez de vară din Timișoara, natsu matsuri, organizat de Centrul Jutsu UPT, eveniment ce a atras o mulțime de timișoreni, de toate vârstele, de la copii de 8 ani, până la pensionari, cel mai vârstnic participant având 68 de ani.
UPT Nippon Summer Fest 2024 a avut două componente, prima fiind o serie de 5 prezentări online oferite gratuit tuturor celor interesați, atât din cadrul UPT, cât și publicului larg, în diminețile festivalului. Fiecare prezentarea reprezentat o introducere în tema zilei respective, respectiv: scrierea japoneză, lumea filmelor de animație ale regizorului Hayao Miyazaki, alimentația și bucătăria japoneză, obiceiurile și simbolurile verii în Japonia, și grădinile japoneze.
A doua componentă a fost una practică, cu 5 ateliere practice aliniate tematicii zilei respective, în după-amiezile festivalului. Participanții au caligrafiat caractere japoneze cu pensula, pe hârtie de orez sau pe evantaie, au participat la discuții despre filmele de animație ale regizorului Miyazaki sau la demonstrații de cooking japonez, au confecționat clopoței fuurin care „alungă” căldura și au pășit pe pietrele grădinii japoneze din Timișoara, în ale cărei secrete s-au inițiat. Atelierele au avut o durată de 2-3 ore, iar la încheierea festivalului a avut loc o tombolă la care participanții au primit mici suveniruri proaspăt aduse de organizatori, direct din Japonia.
Unii dintre participanți sunt cursanți loiali din programul de limbă și cultură japoneză oferite de Centrul Jutsu UPT; majoritatea însă a constituit-o publicul larg, copii, elevi, până la pensionari. Mulți au participat la toate activitățile oferite, atât online, cât și la diversele locații ale evenimentului. Implicarea și interesul participanților au putut fi ușor remarcate atât prin numărul mare al acestora, cât și prin atmosfera de camaraderie, care s-a amplificat cu fiecare zi a festivalului, admirația pentru Japonia și dorința de a o cunoaște mai bine fiind liantul ce i-a adus pe toți împreună pentru o experiență de neuitat exprimată în impresii precum cea exprimată de unul dintre cei prezenți: „Apreciez foarte mult caracterul intim al atelierelor, faptul ca simti ca faci parte dintr-o comunitate. Partea interactiva, dialogul cu participantii sunt importante pentru mine. Simt ca sunt organizate din suflet si pentru suflet.”
„Acesta este și unul dintre obiectivele importante ale centrului Jutsu: de a crea o comunitate, un spațiu în care se pot întâlni și iubitorii culturii japoneze, și curioșii care acum o descoperă, un spatiu în care un real dialog cultural poate avea loc și în care creativitatea și descoperirea sunt la ele acasă”, a declarat prof.dr. Camelia Nakagawara, director al Centrului Jutsu UPT.
Pe parcursul întregului an, Centrul Jutsu din cadrul Universității Politehnica Timișoara (https://www.facebook.com/UPTCentrulJUTSU) oferă tuturor oportunitatea de a participa atât la cursurile de limba și cultura japoneză UPT, precum și la toate activitățile culturale sau științifice dedicate colaborării UPT cu Japonia.
UPT Nippon Summer Fest 2024 a fost organizat în colaborare cu Biblioteca UPT și Muzeul Apei administrat de Aquatim.