.

SPIRITUALITATE: Săptămâna Luminată

Credincioșii ortodocși intră de astăzi în Săptămâna Luminată, după Sărbătoarea Învierii Domnului.

Biserica vesteşte: „Acum toate s-au umplut de lumină: cerul şi pământul şi cele de sub pământ”, chemându-ne să purtăm în noi lumina Învierii lui Hristos. Creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc luni a doua zi de Paști. În biserici se oficiază aceeași slujbă care a avut loc în noaptea Învierii și Sfânta Liturghie.

În tradiția greacă se mai numește și Săptămâna reînnoită (în grecește Diakaimsimos) pentru că întreaga creație este reînnoită prin Domnul Iisus Hristos. Se termină în duminica următoare, numită Duminica Tomii.

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile la Pogorârea Duhului Sfânt. În Liturgică, această perioadă se numește Penticostar.

Această sărbătorire include și obiceiul creștinilor de a se saluta cu cuvintele-mărturisire Hristos a înviat, urmată de răspunsul Adevărat a înviat, inspirate de Evanghelia după Luca 24, 34.

Pâinea binecuvântată, „paștile”, se consumă numai pe nemâncate, în întreaga Săptămână Luminată.

În această săptămână, joi, 23 aprilie este Sfântul Gheorghe, iar vineri, 24 aprilie este Izvorul Tămăduirii, moment în care în biserici se sfințește apa (Aghiasma Mică). Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii amintește de o serie de minuni săvârșite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate