.

Şoferi, băuţi sau drogaţi la volan, prinşi în trafic de poliţişti

•   La data de 26 mai 2024, în jurul orei 00:25, polițiștii au oprit în trafic, pe D.J. 687 C, în localitatea Fărcădin, autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Hațeg. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,83 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

• La data de 26 mai 2024, în jurul orei 01:00, polițiștii Biroului Rutier Petroșani au oprit în trafic, pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroșani, autoturismul condus de un bărbat de 35 de ani, din Petroșani. În urma testării bărbatului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

• La data de 26 mai 2024, în jurul orei 01:20, polițiștii au observat în trafic, pe D.J. 107A (zona Cărpiniș), un autoturism al cărui conducător, la vederea echipajului de poliție, a ieșit în afara părții carosabile, cu intenția de a întoarce. Polițiștii au stabilit că cel aflat la volan, un bărbat de 34 de ani, din Simeria, a consumat băuturi alcoolice, în cazul său aparatul etilotest indicând o valoare de 0,46 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

 • La data de 25 mai 2024, în jurul orei 18:10, polițiștii au oprit în trafic, pe bulevardul Mihai Viteazu, din municipiul Vulcan, autoturismul condus de un bărbat de 32 de ani, din Petroșani. În urma testării bărbatului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

• La data de 24 mai 2024, în jurul orei 08:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au oprit în trafic, pe strada Florilor, din Hațeg, autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din orașul Hațeg. În urma verificării în baza de date a poliției, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere. În urma testării bărbatului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

• În data de 24 mai 2024, în jurul orei 18:20, polițiștii au oprit în trafic, pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroșani, un moped condus de o tânără de 19 ani, din Petroșani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că tânăra nu deține permis de conducere, iar mopedul nu este înmatriculat.

În cazurile prezentate, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate