.

Salonul Hunedorean al Cărții, ediția a XXII-a

În fiecare an, la începutul lunii octombrie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează cea mai amplă manifestare culturală anuală, Salonul Hunedorean al Cărții.

Așa cum cititorii, prietenii noștri fideli știu deja, Salonul este o manifestare culturală de înaltă ținută, este un cald îndemn la lectură pe care îl adresăm împreună cu editorii, bibliotecarii, librarii și, deloc în ultimul rând, scriitorii care ne onorează cu prezența lor. Ne mândrim cu acest important eveniment pe care îl organizăm cu profesionalism și cu respect față de toți cei care ne îndrăgesc și trec pragul bibliotecii.

Organizarea acestui salon nu ar fi fost posibilă fără sprijinul generos pe care l-am primit, și de această dată, de la Consiliul Județean Hunedoara, de la domnul președinte Laurențiu Nistor și de la domnul administrator public Costel Avram. Le-am adresat cele mai sincere mulțumiri pentru că instituția pe care o conduc este mereu alături de noi, înțelege rolul cărții și al culturii și ne este un ajutor de nădejde.

La deschiderea Salonului, în prima zi, ne-am bucurat de prezența domnului Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, care a adresat un cuvânt de salut tuturor și a felicitat instituția noastră care, de peste 20 de ani, reușește să țină trează dragostea față de cuvântul scris, iar Salonul dedicat cărții este o dovadă clară a acestui fapt.

La această ediție a Salonului am avut bucuria de a ne întâlni cu un număr de peste 100 de edituri din țară și străinătate, edituri pe care le cunoaștem, cu care colaborăm, care ne-au adus ultimele lor apariții. Vizitatorii au putut răsfoi mii de cărți etalate pe standurile unor edituri din Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Clopotiva, Cluj-Napoca, Deva, Iași, Oradea, Petroșani, Pitești, Sibiu, Simeria, Târgoviște, Târgu Mureș, inclusiv din Marea Britanie și Republica Moldova (Chișinău). Standurile au oferit o imagine extrem de atrăgătoare pentru  iubitorii de carte de toate vârstele și profesiile, reprezentanții editurilor oferind cu amabilitate și pricepere informații despre orice carte expusă, dar și reduceri de preț pentru cei interesați să achiziționeze un titlu sau mai multe. 

Punctele-forte ale Salonului le reprezintă întâlnirile cu mari personalități ale culturii care au venit la Deva să-și lanseze ultimele lor cărți.

În prima zi a Salonului, ne vom bucura de prezența îndrăgitului scriitor, traducător și om de televiziune Radu Paraschivescu care își lansează la Deva cele mai recente apariții: Podul Diavolului, un roman captivant, scris cu o tehnică excepțională, cu o acțiune palpitantă foarte bine condusă, cu personaje atent zugrăvite, cu o atmosferă enigmatică în care cititorul este prins încă de la primele pagini, și Garoafe la bordel, cu povestiri care toate devin un tablou limpede al lumii românești căreia Radu Paraschivescu i-a pus în față o oglindă nemiloasă, dar fidelă. Ambele volume au apărut la Editura Humanitas din București.

În cea de-a doua zi a Salonului, atenția publicului va fi concentrată asupra prezenței profesorului Adrian Năstase, remarcabil jurist, fost prim-ministru, care și el își va prezenta două cărți impresionante prin tematică și prin ținută: volumul intitulat Drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale. Reglementări în dreptul românesc (1918 – 1947), lucrare ce „reunește o mare parte a textelor reglementărilor din dreptul intern, începând cu anul 1918 și până în 1947, a căror evoluție istorică a fost în sensul promovării și protejării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din România”, și o impresionantă carte intitulată Nicolae Titulescu. Un mare Român, un mare European, un mare Contemporan, o restituire foto-documentară alcătuită cu o amplă prefață semnată Adrian Năstase. Este o veritabilă „poveste în imagini” a vieții și activității lui Nicolae Titulescu, carte realizată cu scopul de a păstra „memoria Omului care a dat substanță și strălucire numelui de Român și de România”.

Prezent din nou la Deva, în cea de-a treia zi a Salonului, istoricul Adrian Cioroianu își va lansa carteaFrumoasă era Sena pe sub florile mele. Notele unui ambasador român la Paris între Bataclan ’15 și COVID-19, apărută în acest an la Curtea Veche Publishing din București. Cartea este un atrăgător jurnal în care autorul consemnează numeroasele impresii, trăiri, momente, evenimente petrecute în timpul în care a deținut funcția de ambasador al României la UNESCO și a fost mereu preocupat de promovarea culturii românești dincolo de granițele țării noastre.

În sfârșit, ultima zi a Salonului va însemna o nouă întâlnire cu personalitatea plină de căldură și prospețime a spiritului a părintelui prof. univ. dr. habil. Constantin Necula. La această întâlnire părintele Constantin Necula va lansa două cărți scrise recent: Ogorul cu îngeri și Zile și cărți, ambele apărute la Sibiu cu binecuvântarea ÎPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolit al Ardealului, la prestigioasa Editură Agnos. Ambele cărți lansate la Deva sunt o caldă și convingătoare pledoarie pentru lectură, pentru prezența cărții în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. „Nu îmi aduc aminte de vreo etapă din viața mea în care să nu-mi fie cartea prietenă”, spune părintele Necula în prefața cărții sale Zile și cărți. Și în a doua carte, Ogorul cu îngeri, credința adevărată străbate ca un fir roșu fiecare povestire. „Primiți cartea aceasta nu ca pe o sumă de lecții, ci ca pe inima mea, mereu aprinsă de dorul lui Dumnezeu și al Vostru, prietenii mei cititori”, spune atât de frumos prefața în cărții sale părintele Necula.  

Sunt sigur că și în acest an, Salonul Hunedorean al Cărții va aduna mii de oameni care îi vor trece pragul, vor cumpăra cărți, vor sta de vorbă cu editorii, vor participa la lansările de carte. Sperăm ca și această ediție să fie un succes, ceea ce ne va bucura și ne va da încredere să mergem mai departe.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate