.

Au pus în pericol circulația pe drumurile publice din judeţ

• La data 09 octombrie 2023, în jurul orei 07:10, polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Deva, au observat un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Deva, care se deplasa pe bulevardul Decebal în direcția bulevardul Mihail Kogălniceanu, iar la un moment dat a efectuat viraj la stânga încălcând astfel marcajul longitudinal format dintr-o linie dublă continuă, motiv pentru care polițiștii au procedat la oprirea autoturismului în cauză, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție.  De asemenea, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, aceștia au constatat că, bărbatul figurează cu dreptul de conducere suspendat din data de 30.09.2023, astfel persoana în cauză, neavând dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.  În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

• La data de 09 octombrie 2023, ora 16:41, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Hațeg, au oprit pe DN 66, în afara localității Hațeg, un autoturism care se deplasa din direcția Hațeg spre Călan, condus de către un bărbat în vârstă de  65 de ani, din municipiul Hunedoara. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, aceștia au constatat că, autoturismul este neînmatriculat din data de 27.09.2023. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate