.

S-au ales cu dosar penal pentru acte de violenţă

În data de 15.02.2019, Poliţia Oraşului Haţeg a fost sesizată de o femeie în vârstă de 57 de ani, din comuna Sălașu de Sus despre faptul că, în data de 14.02.2019, în jurul orei 15:30, în timp ce se deplasa pe strada Nicolae Titulescu, din Hațeg, spre locul de muncă, a fost lovită de către fostul concubin, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din aceeaşi comună.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că cei doi au purtat o discuție contradictorie ce a degenerat, context în care bărbatul a lovit-o cu palma peste față pe fosta concubină.

În consecință, poliţiştii au întocmit formularul de evaluare a riscului privind violența domestică, din care a rezultat faptul că există risc iminent în cauză, motiv pentru care au emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.

Prin ordinului de protecție provizoriu i s-a impus agresorului să păstreze o distanţă de minim 50 de metri față de victimă, începând cu data de 15.02.2019 (până la data de 20.02.2019). Ulterior, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg s-a dispus încetarea măsurilor de protecție dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, începând cu data de 17.02.2019.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii lovire sau alte violenţe (raportat la art. 199 alin. 1, din Codul Penal, privind violenţa în familie).

 ***

• În data de 16.02.2019, în jurul orei  15:40, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un hunedorean în vârstă de 46 de ani cu privire la producerea unui scandal în familie.

Patrula de siguranță publică care s-a deplasat la adresa indicată a constatat faptul că între un minor în vârstă de 17 ani și concubinul mamei sale, cel care a sesizat Poliţia, a avut loc un conflict pe fondul consumului de alcool, acesta din urmă lovindu-l pe tânăr.

Cu ocazia întocmirii formularului de evaluare a riscului, minorul s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu faţă de concubinul mamei.

Şi în acest  caz, poliţiştii au  întocmit dosar penal.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate