Rețeta de azi: Prăjitură ecler

Ingrediente pentru aluat: 400 ml apă, 200 ml lapte, 280 g făină, 8 ouă, 160 g unt, o linguriță sare, 30 g fulgi migdale.

Ingrediente pentru cremă: 1200 ml lapte, 300 g zahăr, 120 g amidon, 4 ouă, 5 g vanilie, 400 g unt.

Mod de preparare:

Pentru prepararea aluatului, se pune laptele la fiert, la care se adaugă untul, sarea și apa. Totul se amestecă până la omogenizare. Când a început să fiarbă, compoziția se ia de pe foc și se toarnă într-un bol. Treptat, se adaugă făina, ouăle, amestecându-se continuu cu ajutorul unui mixer. Aluatul obținut se împarte în două părți egale. O parte o așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, iar deasupra  se presară migdalele. Tava se dă la cuptor pentru 30 de minute, la foc potrivit. La fel se procedează și cu cea de-a doua jumătate de blat. Cele două blaturi se lasă să se răcească.

Între timp, se pregătește crema: 800 g de lapte se va pune la fiert. Separat, ouăle se bat cu ajutorul unui mixer se adaugă zahărul și amidonul, compoziția subțiindu-se cu laptele rămas. După omogenizare, compoziția se toarnă peste laptele fiert și se dă din nou la foc, amestecându-se continuu, până se obține o cremă omogenă. Crema se ia de pe foc, se adaugă untul și se pot pune aromele preferate.

Pentru a monta tortul, se ia blatul ce nu are migdale, se tapetează cu toată crema, iar peste cremă se pune blatul cu migdale. Tortul se lasă la frigider 2-3 ore. Sursa: www.kiloretete.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns