.

Prinşi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice

•  La data de 11 aprilie 2024, în jurul orei 20:30, polițiștii Biroului Ordine Publică s-au deplasat în parcarea din zona Cetății Deva, unde au observat un autoturism al cărui conducător auto a adoptat un comportament agresiv în conducerea autoturismului, prin întoarcerea acestuia folosind frâna de ajutor, motiv pentru care a fost oprit, pentru control. Conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 18 ani, din Deva, a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,46 mg/l, alcool pur în aerul expirat.  Ca urmare a efectuării controlului corporal, asupra tânărului a fost găsită o cantitate de substanță vegetală uscată, sub formă de muguri, ambalată în folie din aluminiu, care a fost ridicată, pentru cercetări.  Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală din Deva, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a determinării în organism a unor eventuale substanțe psihoactive.

• În data de 11 aprilie 2024, în jurul orei 20:10, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN66, în  zona Peștera Bolii un autoturism a părăsit partea carosabilă. Echipajul rutier deplasat la fața locului a identificat conducătorul auto, un bărbat de 67 de ani, din Petroșani, iar în urma testării acestuia, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,50 mg/l, alcool pur în aerul expirat .

În cauzele prezentate, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate