.

Primarul Hunedoarei: Ajutaţi-ne să scoatem drogurile din oraş

Peste 53.000 de copii au început, în această săptămână, un nou an şcolar. Cu emoţii sau mai relaxaţi- cei mai mari dintre ei, elevii s-au prezentat la deschiderea festivă organizată în toate şcolile şi liceele din judeţ.

 Dincolo de aspectele tehnice, de faptul că 22 de clădiri sunt în reabilitare – ceea ce nu este un lucru rău, pentru că arată că se investeşte în sistemul de educaţie, rămân problemele actualei generaţii. Iar una dintre ele se referă la consumul de substanţe interzise, de la ţigări, alcool şi până la droguri. Este o realitate care a ieşit la iveală în ultimii ani, iar judeţul Hunedoara pare să nu fi scăpat de acest flagel al morţii albe.

În acest context, discursul primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a lansat un apel excepţional şi curajos, deopotrivă, lansând un mesaj împotriva consumului de droguri şi a violenţei în şcoli. S-a întâmplat în contextul în care, săptămâna trecută, două fete din oraş au fost victimele unor agresiuni comise asupra lor de mai multe minore cu vârstele până în 14 ani.

Anunţaţi Poliţia!

Primarul a cerut elevilor să anunţe Poliţia Locală sau Poliţia Naţională, atunci când în preajma şcolilor vor întâlni persoane care se ocupă cu vânzarea substanţelor interzise, urmând ca autorităţile să intervină în situaţiile semnalate de către tineri.

„Drogurile reprezintă un atentat la sănătatea voastră. Atunci când dealerii care există şi prin oraşul nostru îşi vor face simţită prezenţa în jurul şcolii voastre, să nu vă fie teamă să anunţaţi Poliţia Locală şi Poliţia Naţională şi ne vom ocupa noi de aceşti oameni care vă fură sănătatea şi viitorul. Ajutaţi-ne şi vă promit că vom face tot ceea ce depinde de administraţia locală să scoatem drogurile din oraş, aceste droguri care vă îndepărtează de şcoală şi de viitorul vostru frumos”, le-a transmis elevilor primarul municipiului Hunedoara.

Nu vă manifestaţi ca interlopii din filme

Totodată, el s-a adresat părinţilor şi elevilor, solicitându-le copiilor să se respecte unii pe alţii, să renunţe la violenţa verbală şi fizică şi să nu se manifeste ca „interlopii din filme”.

„Dragi părinţi, greşelile copiilor sunt greşelile noastre ca adulţi. Atunci când îi judecăm pe copii, să ne judecăm pe noi prima dată pentru că nu am avut grijă de ei. Cei mai mulţi dintre voi aţi văzut de curând un eveniment extrem de neplăcut şi cred că v-a îngrozit pe fiecare dintre voi, chiar dacă unii nu o recunosc: violenţa în şcoli nu trebuie să existe! Faceţi-vă prieteni, respectaţi-vă unii pe alţii, admiraţi-i pe cei care învaţă şi încercaţi să-i ajungeţi din urmă. Acesta trebuie să fie scopul vostru, nu acela de a vă urî unii pe alţii, de a vă manifesta ca interlopii din filme”, a punctat Bobouţanu.

De asemenea, primarul municipiului Hunedoara a precizat că administraţia locală investeşte foarte mult în educaţie şi că în foarte scurt timp toate şcolile din oraş vor fi reabilitate, fiecare unitate de învăţământ fiind cuprinsă în proiecte cu finanţări europene.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate