.

Primăria municipiului Hunedoara a obţinut diploma pentru „mobilitate velo” în cadrul „Premiilor Oraşelor Verzi”

Eforturile administraţiei locale de a moderniza oraşul sunt răsplătite cu o nouă distincţie.

Asociaţia Municipiilor din România a decernat aseară (joi – 07.09.2023) „Premiile oraşelor verzi”, în cadrul unei gale ce a avut loc la Braşov – gazda „Forumului oraşelor verzi”. La eveniment municipiul nostru a fost reprezentat de către domnul viceprimar Mircea – Marcel Popa.

Hunedoara se numără printre oraşele premiate, obţinând distincţia acordată pentru categoria „mobilitate velo”. Premiul vine ca urmare a faptului că, mai ales în ultimii doi ani, Hunedoara a devenit cu adevărat un oraş prietenos cu bicicletele şi bicicliştii. În perioada amintită, lungimea pistelor de biciclete a crescut de la 1 la 4 km, iar în viitorul apropiat va ajunge la un total de 5 kilometri prin asigurarea de trasee velo în zona Centrului Vechi spre şi dinspre Castelul Corvinilor. În plus, acum se află în plin proces de implementare un sistem de închiriere automatizată inteligentă a bicicletelor compus din 11 staţii şi o flotă de 358 de biciclete.

„Astfel de distincţii reprezintă mult pentru noi, mai ales că sunt acordate de un juriu obiectiv, format din membri ai mediului academic care evaluează progresele făcute de administraţiile locale din România. Cred că ni s-a acordat acest premiu pentru că, în doar doi ani, am reuşit să multiplicăm considerabil lungimea şi suprafaţa pistelor de biciclete dar şi pentru că şi suntem aproape de a finaliza implementarea unui sistem modern de închiriere a bicicletelor. Din acest an, oraşul poate fi traversat, longitudinal, de la un capăt la celălalt, pe bicicletă, nu pe unul, ci pe două culoare distincte, principalul punct de start/stop al unei astfel de călătorii fiind Castelul Corvinilor. Este nevoie de o schimbare radicală în ce priveşte obişnuinţele şi variantele de transport personal în oraş, mai ales că, în ultimii 10 – 15 ani numărul de autovehicule s-a dublat în Hunedoara, raportul actual fiind de un autovehicul la fiecare trei locuitori”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Nu este prima distincţie obţinută de administraţia municipiului nostru în cadrul unor evaluări organizate de AMR. În 2019 Hunedoara a primit premiul la categoria „Smart City”, în 2021 – premiul pentru „Excelenţă în eficienţă energetică”, iar în 2022 – premiul pentru „Excelenţă în sănătate şi bunăstare”.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate