Peste 1.000 de cazuri de furt de energie au pus în pericol siguranța consumatorilor din aria Delgaz Grid, în primele opt luni din 2026

  • Numărul cazurilor a crescut cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut;
  • Prejudiciul cauzat de aceste sustrageri depășește 14,5 milioane lei;
  • Cantitatea de energie electrică și gaze naturale aferentă consumului fraudulos se ridică la circa 15 milioane kWh;

Peste 1.000 de cazuri de intervenții ilegale la instalațiile de energie, care au pus în pericol siguranța oamenilor și a comunităților, au fost identificate în primele opt luni din acest an în cele 20 de județe din aria operațională a companiei de distribuție Delgaz Grid.

Majoritatea au vizat furtul de energie electrică, numărul total al cazurilor identificate de companie fiind cu circa 16% mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În județele din Moldova (Bacău, Iași, Neamț, Suceava, Botoșani și Vaslui) au fost depistate peste 550 de persoane care au modificat instalațiile electrice pentru a evita înregistrarea consumului real, iar alte aproape 450 de cazuri, înregistrate cu precădere în județe din Transilvania și Banat, au vizat intervenții neautorizate la instalațiile de gaze naturale.

În total, circa 15 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul primelor opt luni ale acestui an (peste 5,5 milioane kWh gaze naturale și peste 9 milioane kWh energie electrică), iar prejudiciul rezultat depășește 14,5 milioane de lei. Cantitatea de energie sustrasă este echivalentă cu consumul de gaze naturale al unui liceu de dimensiuni medii (250-300 elevi) pentru aproximativ șase ani și jumătate, respectiv consumul de energie electrică al unui liceu mare (500-600 elevi) din mediul urban pentru aproape 20 de ani.

Furtul de energie poate provoca explozii, incendii și electrocutări

 Dincolo de pierderile financiare, intervențiile neautorizate la branșamente, contoare sau instalații reprezintă un pericol major nu numai pentru autorii acestora dar și pentru comunități. Pot rezulta explozii, intoxicații, incendii și electrocutări, cu consecințe grave asupra sănătății, bunurilor și chiar a vieții oamenilor.

Delgaz Grid atrage atenția că niciun avantaj financiar obținut prin consum fraudulos nu justifică riscurile care pot decurge din acestea, orice intervenție neautorizată afectând totodată și calitatea serviciului de alimentare cu energie.

Furtul de energie constituie infracțiune și este sancționat conform legislației în vigoare. Pentru identificarea persoanelor responsabile și recuperarea prejudiciilor, Delgaz Grid formulează și transmite plângeri penale către instituțiile abilitate.

Recomandări pentru siguranța consumatorilor

 Siguranța trebuie să fie prioritară în utilizarea energiei electrice și a gazelor naturale.

Din acest motiv, consumatorii sunt sfătuiți să nu permită intervenții neautorizate asupra contoarelor și echipamentelor de măsurare, să evite orice improvizații la conductele de gaze naturale sau la instalațiile electrice și să apeleze exclusiv la personal autorizat pentru efectuarea lucrărilor la aceste instalații.

Combaterea consumului fraudulos și menținerea siguranței rețelelor reprezintă o responsabilitate comună, de aceea e important ca orice astfel de caz să fie semnalat la timp, pentru prevenirea accidentelor și protejarea infrastructurii energetice.

Suspiciunile de consum fraudulos pot fi raportate la: [email protected], telefonic: 031 782 9807 (PIN 1838) – apel gratuit sau la cea mai apropiată secție de poliție. Toate sesizările sunt verificate cu respectarea confidențialității persoanei care le transmite.

Partajează această știre

Lasă un răspuns