Sâmbătă, 16 februarie 2019, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Bobâlna, Părintele Ioan Sabău a fost pomenit, la 10 ani de la trecerea la cele veșnice.
Din încredințarea și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Dinculeană, vicar administrativ al eparhiei hunedorene, împreună cu un sobor de preoți.
În cuvântul de învățătură rostit, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Dinculeană a evidențiat râvna și curajul Părintelui Ioan Sabău de a propovădui Evanghelia lui Hristos, motiv pentru care a fost arestat și întemnițat de mai multe ori, însă, cu toate aceste încercări, a rămas un slujitor vrednic, dedicat chemării sale preoțești.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba Parastasului, iar apoi o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Ioan Sabău, aflat în cimitirul de lângă biserica din satul Bobâlna.
Părintele Ioan Sabău s-a născut în satul Folt, comuna Rapoltu Mare, de lângă Orăștie, în 20 octombrie 1914. A studiat Teologia la Facultatea din Cernăuți, obținând licența în anul 1935. În anul 1936 a fost numit preot în parohia Ceru-Băcăinți, iar apoi la Renghet. Între anii 1941-1958 a fost preot în parohia Vinerea, jud. Alba. A fost arestat în mai multe rânduri, în anii 1944, 1948, 1949-1950, iar în anul 1958 a fost condamnat la opt ani de temniță grea, pentru finalizarea lăcașului de cult din Vinerea, fiind întemnițat la Aiud și Gherla. A fost eliberat la 31 iulie 1964, fiind reîncadrat la parohia Bobâlna, pe care a păstorit-o până în anul 1996. A trecut la cele veșnice în 16 februarie 2009, fiind înmormântat lângă biserica din Bobâlna.