De ce nu mai citim? Pentru că la Posturile TV nu suntem îndemnați să facem asta. Pentru că mămicile ținute prizoniere de treburile casnice le pun în mână copiilor tablete și telefoane în loc de cărți. Pentru că în școală suntem obligați să citim „pentru că trebuie” și prea puțini profesori dezvoltă în învățăceii lor plăcerea cititului, preferând să îi îmbuibe cu bibliografia obligatorie.

Unde sunt visele de a sta tolănit pe o pajiște, pe o plajă sau într-un fotoliu și de a te pierde cu orele în povești, fie ele reale sau fantastice? Unde sunt bibliotecile ticsite din sufrageriile de altă dată, băncile din parcuri pe care curioșii nu te lăsau să dai pagina la cartea pe care o țineai în mână, pentru că mai aveau și ei un rând de citit?

Cititorii în public au devenit astăzi extratereștri. Sunt priviți ciudat de trecători, mai ales de către cei mai tineri. Cum adică să stai cu o carte în mână și nu cu un smartphone conectat la căștile de pe urechi? Sau cum? Nu ți-ai luat încă ultimul Cancan de la chioșc. În plus, dacă ai mâinile ocupate, nici nu mai poți să scuipi semințe, și atunci de ce ai mai ieșit în parc?!

Doar 2,9% dintre români mai citesc

Suntem pe ultimul loc în Europa. Prin parcuri nu mai miroase a cerneală proaspătă, tocmai ieșită din tipar, sau a naftalină din biblioteca bunicii, care l-a plimbat pe Winnetou de la bunicu’ la tata, la unchiu-meu și toți verii și apoi la mine. Parcă încă mai vad paginile mânjite cu magiun de mâinile curioșilor nerăbdători să afle ce a mai făcut apașul.

Știu că e greu să-ți mai faci timp și pentru tine când ești încătușat într-o rutină zilnică epuizantă: serviciu, casă, copil, facturi, gătit, spălat, plimbat prin mall-uri și supermarket-uri, un telefon aruncat poate prea rar apropiaților și, dacă ești norocos, o bere cu prietenii. Pentru că cititul este pentru tine ca om, ca individ. Să te relaxezi, să te dezvolți, să poți să vezi și dincolo de propriul univers, de multe ori prea mic și prea rigid. E ca și cum te-ai duce la manichiură sau la frizer. Mai rar sau mai des, o faci. Nu e niciodată prea târziu să încerci să schimbi ceva pentru tine. Sau, cu atât mai mult, pentru copilul tău! V-am scris cu puțin timp în urmă că ducem cu toții o luptă. De aceea cred ca nu mai avem timp de citit, dar avem timp de așteptat.

Ce mai așteptăm?

Lupta se dă pe toate planurile, nu doar în plan fizic. Cei care au arme fizice le folosesc în plan fizic, cei care au arme de alt tip, le folosesc după specificul lor. Toți aceștia (care nu sunt doar oameni), s-au unit și formează o alianță. O alianță care are legătură cu conștiința umană, conștiință care se află într-un mare pericol. Cei care au intrat în alianță au făcut-o cu bună știință. Unii au fost chemați în plan fizic (mă refer la cadre militare, mercenari, voluntari), alții au fost solicitați să participe în plan subtil. Lupta cea mare se dă în ceruri, și pentru că, “precum e în Cer, așa e și pe Pământ…”.

Întâi de toate, să lămurim cu cine sau cu ce ne luptăm. În plan social, oamenii se luptă cu oamenii. Chiar dacă mulți nu-și dau seama, pricina acestor certuri este Hristos. Unii oameni au ales Adevărul și Viața, ceilalți au ales frica de moarte și supunerea față de stăpâni. Domnul ne-a lăsat conștiință și liber arbitru. Dacă și-ar fi dorit să avem stăpâni, ne-ar fi făcut altfel.

Vedeți voi, în alte părți ale “universului”, există stăpâniri, stăpâni și stăpâniți. Lumea altora este din start concepută astfel: pe ierarhii, pe dominare și supunere, pe ordonatori și executanți, pe stăpâni și pe slugi. Noi, oamenii, nu suntem concepuți așa. Ființa OM, formată din bărbat și femeie (la oameni e cu polarități, omul fiind doi, nu unul), a fost concepută să fie liberă. Treaba oamenilor nu ar fi trebuit să fie lupta, ci afectivitatea filtrată și manifestată pe polarități.

Oamenii au utilitatea lor

Aș vrea să înțelegeți că în “univers”, nu toți locuitorii pot manifesta afectivitate. Oamenii au utilitatea lor în acest plan mai larg, alții au și ei utilitatea lor după specificul lor. Noi nu am fost concepuți pentru luptă: nu avem gheare, nu avem colți, nu avem pinteni și aripi, nu avem venin, nu suntem violenți. Omul se ridică în picioare abia după un an, iar de vorbit, vorbește după aproape doi – asta arată că nu trebuia să se afle în pericol aici. Treaba oamenilor ar fi fost să manifeste sentimente dintre cele mai elevate, pe un fond general al sentimentului de iubire. Încercați să vă închipuiți TERRA și rasa umană ca pe un factor de echilibru emoțional pentru celelalte rase, incapabile să manifeste emoții înalte sau iubire. Închipuiți-vă oamenii ca fiind un fel de organ al unui corp mai mare, având menirea de a manifesta emoții de bună calitate, afectivitate și iubire în tot “organismul” mai mare din care face parte.

Așadar, dacă noi nu am fost concepuți pentru luptă, cine ar fi trebuit să ne apere? Răspunsul este următorul: alții, care sunt mult mai pricepuți în treburi de genul ăsta. Nu știu cum aș putea să vă spun, dar luptele nu se dau atât de mult în plan fizic. Iar oamenii nu au habar de utilizarea planurilor subtile, a frecvențelor energetice, a luminii, nu știu să moduleze energii, să trimită și să primească energie ș.a.m.d. Oare cum ar putea, cineva conceput pentru a fi iubitor și afectuos, care se ridică în picioare abia într-un an și care vorbește abia după doi ani, să se apere de entități dotate cu colți, gheare, viteză uluitoare de acțiune, arme energetice, capacitate de materializare și dematerializare, capacitatea de a poseda alte trupuri ș.a.m.d. Cum ar putea omul să se lupte și cu ce fel de arme, când el a fost conceput pentru a fi iubitor și liber? Da, omul are înăuntrul lui, chiar în miez, o armă care arde pe oricine încearcă să o înhațe.

Entitățile negative

Deși pot distruge anumite structuri omenești, precum cel fizic și cel eteric, nu se pot atinge decât parțial de structura noastră afectivă și absolut deloc de miezul nostru, respectiv propriul nostru sine.

Odată cu venirea lui Hristos, omul a primit un strat suplimentar de protecție pe planul afectiv. Cei care își mențin conștiința stabilizată în Adevăr și Viață, fie prin rugăciune, fie prin alte metode, nu pot fi atinși de entitățile negative. Dar corpul nostru și viața noastră, chiar și în această situație, încă se află în pericol și din acest motiv, anumiți “gardieni” ar fi trebuit să vegheze la protecția noastră, fiindcă dacă OM se îmbolnăvește, toată structura afectivă a celor aflați în strânsă legătură cu noi, se tulbură. Noi, oamenii, avem totuși capacitatea de a ne redresa în caz de tulburări afective, dar entitățile care de felul lor nu au afectivitate și sunt conectate la a noastră, au probleme serioase din acest motiv.

 Intrușii trebuie considerați ca niște viruși

Care atacă de câteva zeci de mii de ani structura emoțional-afectivă a omului, iar într-un final au ajuns în plan fizic. Mai întâi prin niște reprezentanți, apoi prin semenii noștri. Nu pot intra foarte mult în amănunte, dar în procesul de dezvoltare al fătului, există un moment în care dacă uterul femeii intră sub influența unui anumit tip de energie, va naște un om modificat. Acel om nu va putea manifesta afectivitate, nu va putea iubi, nu va funcționa pe polarități (masculin-feminin), nu va raționa corect și va trăi după alte principii decât trăiesc oamenii concepuți în conformitate cu ceea ce a stabilit Domnul. Această influență energetică, la nivelul uterului femeii, se manifestă cam de o sută și un pic de ani. În urmă cu două sute sau trei sute de ani, numai unele ființe cu corp uman puteau fi ocupate de entitățile respective. Dar acum, în cadrul aceleiași familii, se pot naște oameni care trăiesc după principiul Adevărului și al Vieții și oameni care trăiesc după principiul fricii și al supunerii. Acești oameni sunt frații și surorile noastre. Sunt oameni ca și noi, doar că sunt înlănțuiți. Ei nu mai pot păstra la modul profund legătura cu Creatorul, considerându-se creațiile altor entități. Unii spun că i-a conceput vidul, alții pur și simplu se simt ai altcuiva, dar nu ai Domnului. De aceea, unii dintre ei, care s-au dus să se boteze cu zeama magică, au făcut-o la îndemnul unor voci din cap, care nu le dădeau pace. Acele voci din cap sunt percepute de către ei ca fiind vocea rațiunii, dar de fapt, vocile respective, care uneori nu-s voci în sens clasic, ci impulsuri afective, pot obliga omul să facă lucruri împotriva firii. Da, obișnuiți-vă cu ideea că nu toți oamenii se simt creații ale Domnului. Unii oameni simt că stăpânii lor sunt alții și că ei aparțin altora, nu Domnului. Într-un asemenea context, afectivitatea lor și rațiunea le sunt grav afectate.

Unii dintre acești oameni care au avut neșansa de a se naște sub influența “virusului”, se zbat pentru a ieși la lumină. De aceea, datoria noastră și a preoților creștini (ca reprezentanți ai lui Hristos), este să facă tot ce le stă în putință pentru a readuce pe toți cei care știu că au greșit, înapoi în turma Domnului. Vă rog să înțelegeți că dacă ne purtăm rău cu ei, nu facem ce trebuie. Cei care o țin în continuare pe a lor cu înțeparea, să o țină, însă cei care regretă că au urmat vocea altui stăpân și nu a celui care este Iubitorul de Oameni, trebuie sprijiniți și ajutați, pentru că nu-și aparțin în totalitate.

Spuneam mai sus că noi ar fi trebuit să fim protejați de anumite entități care cu asta ar fi trebuit să se ocupe. Traiul pe TERRA trebuia să fie unul liniștit, o oază de sănătate afectivă și de iubire, capabilă să însănătoșească tot organismul din care facem parte atât noi cât și ceilalți. Problema e că unii dintre gardienii noștri au trădat, lăsând “virusul” să pătrundă unde nu trebuia. Din acest motiv, gardienii noști care încă mai erau capabili să facă meseria pentru care au fost concepuți, au apelat la entități din afara habitatului nostru energetic, cu care au creat o alianță. Pe Terra i se spune Alianța Patriotică, fiindcă o condiție principală pe care au pus-o entitățile respective, înainte de a accepta să ne ajute să ne curățăm de “virus”, a fost să revenim la ideea de patrie și patriotism. De ce? Pentru că aceste entități nu-și pot manifesta iubirea decât prin sentimente patriotice și iubire de neam. Pe Terra, ei au găsit compatibilitate la nivel de gândire, emoție și acțiune, cu armatele lumii. Dar în această alianță patriotică au intrat și alte ființe omenești în afară de militari. Este vorba despre oameni capabili să îndeplinească anumite misiuni, menite să faciliteze executarea unor operațiuni ale alianței. Andi Mihai Anton a scris exact despre omul zilelor noastre.

Pe final, vă spun două lucruri: primul ar fi că lupta e cruntă. A început în plan fizic undeva prin 1982 (tratatul de alianță s-a semnat cu înscrisuri «semnături» energetice în 1979), dar în plan subtil, lupta cu “virusurile” a început cu cel puțin 16.000 de ani în urmă. Al doilea lucru pe care vreau să vi-l spun, e că deși alianța are șanse mari să învingă în această luptă, la final ni se va cere să plătim tribut pentru ajutorul acordat. Din păcate, dacă v-aș spune mai mult de atât, aș face rău cui nu trebuie. La momentul potrivit, am să spun ce e de spus, deocamdată, puneți cap la cap piesele de puzzle cum puteți. Dacă omenirea ar fi avut curajul de a muri pentru Hristos (adică dacă s-ar fi lăsat măcelărită), n-ar mai fi fost necesar ajutorul de la outsideri. Dar pentru că le-am cerut ajutorul, este necesară acea perioadă de 1000 de ani despre care tot scriu, în care oamenii vor înțelege ceea ce ar fi trebuit să înțeleagă de la început, și anume că ei nu au nevoie să fie suverani și că Domnul a fost, este și va fi, unicul suveran. Dar noi așteptăm…Alții așteaptă și nu mai vine nimeni….de secole sau milenii…

– Indienii îl așteaptă pe Kalki de 3.700 de ani.

– Budiștii îl așteptă pe Maitreya de 2.600 de ani.

– Evreii îl asteptă pe Mesia de 2500 de ani.

– Creștinii îl așteptă pe Isus de 2000 de ani.

– Sunnah îl așteaptă pe profetul Issa 1400 de ani.

– Musulmanii îl așteaptă pe Muhammad de 1300 de ani.

– Șiiții îl așteaptă pe Mandi de 1080 de ani.

– Druzii îl așteaptă pe Hamza ibn Ali de 1000 de ani.

Majoritatea religiilor îmbrățișează ideea unui „mântuitor” și susțin că lumea va rămâne plină de rău până când acest salvator va veni și o va umple cu bunătate și dreptate. Riccardo Dablah

Poate că problema noastră pe această planetă este că oamenii așteaptă ca altcineva să vină să-și rezolve problemele în loc să o facă ei înșiși!  ”

Al dumneavoastră, care așteaptă să-mi citiți opiniile,

 Prof Ioan Romeo Mânzală