.

Muzeul Salvatorului Minier Petrila se mută pentru o zi în Cetatea Deva

Cetatea Deva va găzdui sâmbătă, 28 septembrie 2019, o expoziţie cu cele mai vechi aparate, unicate la nivel european, folosite de salvatorii minieri.

Peste 20 de astfel de aparate şi echipamente folosite de ortaci vor fi expuse în incinta Bastionului de Sud-Est din Cetate, între orele 11:00-16:00.

Exponatele aparţin Muzeului Salvatorului Minier de la Petrila, unicul de acest gen din România.

Veţi putea admira aparate folosite la intervenţii de stingere a focului, de măsurare a nivelului concentraţiilor de gaze din subteran, de stabilire a debitelor de aer din galerii, de măsurare a nivelului de praf sau cele folosite de salvatorii minieri pentru a putea respira în subteran în timpul operaţiunilor de salvare.

Printre exponate se numără şi cea mai veche cască de miner care datează din anul 1955.

Intrarea la expoziţie este liberă!

Evenimentul este organizat de Muzeul Salvatorului Minier Petrila în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva şi Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate