Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc, în această după-amiază, în municipiul Orăștie.
Echipajele de pompieri au intervenit de urgență pentru a se asigura că nu există pericol de incendiu în urma evenimentului care a constat în coliziunea dintre 2 autoturisme în care se aflau, în total, 4 persoane: 3 adulți și un minor.
În urma accidentului, 3 persoane au fost rănite, doi adulți și un minor.
După efectuarea evaluării medicale de către echipajele de prim ajutor aflate la fața locului, ambulanța SMURD a transportat la spitalul din Orăștie o persoană adultă, iar ambulanța SAJ s-a deplasat cu o persoană adultă și cu minorul implicat (mamă și fiu), la aceeași unitate spitalicească.
Nu avem imagini!






