.

Marşul pentru viaţă 2023 în Episcopia Devei şi Hunedoarei

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, sâmbătă, 25 martie 2023, a avut loc, în 12 localități ale județului Hunedoara, Marșul pentru viață 2023 – Viitorul este Pro – viaţă, manifestare ajunsă la cea de-a XIII-a ediție în România şi a X-a ediţie în eparhia noastră și care se desfășoară cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Manifestarea este organizată la nivel național de Asociația România pentru viață și este sprijinită de mai multe asociații și organizații ProVita și Pro familie.

În acest context, și în județul Hunedoara s-a organizat sâmbătă, 25 martie 2023, în ziua praznicului Bunei Vestiri, Marşul pentru Viață 2023. Astfel în orașele: Deva, Hunedoara, Brad, Orăștie, Hațeg, Petroșani, Lupeni,  Vulcan, Uricani și în comunele Ilia, Dobra şi Ghelari, a avut loc Marșul pentru viață 2023 –Viitorul este pro-viaţă. La marș au participat toți cei care privesc și respectă viața ca dar al Lui Dumnezeu, toți cei pentru care maternitatea, copiii și familia, ființa umană în general, reprezintă valori imuabile. Dintre participanți amintim: Episcopia Devei și Hunedoarei şi Protopopiatele Ortodoxe Deva, Brad, Hațeg, Orăștie și Petroșani – ca organizatori, Asociația „MAMA” Deva, Asociația „Precious Little Feet – Viață și Speranță” Deva, Coaliția pentru Familie – filiala Deva, Biserica Greco-Catolică, Biserica Creștină Baptistă, Asociația Părinți pentru Ora de Religie – filiala Deva, cluburile de voluntariat „Orthocaffe” din Deva și din Hațeg.

În DEVA această manifestare a avut la ora 13:00 în Piața Victoriei şi a constat din discursuri ProVita susţinute de reprezentanţi ai tuturor instituţiilor şi bisericilor participante, urmate de un miniconcert susținut de tineri din oraşul Deva.

Pr. Radu Trifon /www.eăiscopiadevei.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate