Un incendiu de amploare a avut loc în această noapte, la o casă din satul Șteia, comuna Tomești.
Pompierii brădeni s-au mobilizat la fața locului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea acestora, ardea generalizat acoperișul unei case, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, cu risc de propagare a flăcărilor la alte două locuințe aflate în proximitate.
Pompierii au acționat imediat pentru limitarea focului, reușind să protejeze construcțiile învecinate.
Casa cuprinsă de flăcări și o anexă alipită au fost afectate în întregime, pagubele materiale fiind semnificative.
Din fericire, nu au existat persoane care să necesite asistență medicală.
Intervenția a durat peste 4 ore, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Având în vedere frecvența incendiilor generate de defecțiuni electrice, pompierii hunedoreni reamintesc populației câteva măsuri esențiale de prevenire:
– verificați periodic cordoanele de alimentare ale aparatelor electrice și înlocuiți-le dacă prezintă urme de uzură;
– nu utilizați aparate electrice, cabluri, prize sau întrerupătoare defecte ori improimprovizate
– nu lăsați nesupravegheate aparate electrice aflate sub tensiune, precum radiatoare, aeroterme, reșouri, fiare de călcat sau televizoare;
– nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți fuzibilul calibrat cu liță;
– instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând indicațiile producătorului;
– dacă simțiți miros de plastic topit, deconectați imediat aparatul de la sursa de alimentare;
– evitați suprasolicitarea instalațiilor electrice și alimentați electrocasnicele de mare putere din prize separate;
– la plecarea de la domiciliu pentru mai multe ore, deconectați consumatorii electrici importanți;
– nu lăsați copiii nesupravegheați în locuințe unde funcționează sisteme de încălzire electrică;
– instalați detectoare de fum și incendiu și verificați periodic funcționarea acestora;
– păstrați la îndemână un stingător cu pulbere și verificați termenul de valabilitate.
În cazul incendiilor de natură electrică, nu utilizați apă pentru stingere și apelați de urgență 112.






