A fost efectuată tragerea la sorți pentru concursul de calificare în finala de la individual și pe echipe din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.
Conform celor stabilite echipa feminină de gimnastică a României va concura în prima subdiviziune în concursul de calificare și le va avea ca adversare pe reprezentantele Marii Britanii și sportive din două grupe mixte. Gimnastele noastre vor începe concursul la bârnă.
Vor fi cinci subdiviziuni, celelalte echipe fiind repartizate astfel: subdiviziunea a 2-a în care vor evolua China, SUA și Italia, subdiviziunea a 3-a cu Japonia și Olanda, subdiviziunea a 4-a în care vor evolua Canada, Franța și Korea iar în subdiviziunea a 5-a sunt Brazilia și Australia.
La prima vedere se anunță un concurs de calificare în finala pe echipe, greu pentru gimnastele din România, care vor să obțină o calificare între primele opt echipe la Jocurile Olimpice de la Paris dar și calificări la individual compus, de la care apoi pot prinde finale pe aparate. E greu de estimat dacă gimnastele noastre pot cuceri medalii la ediția din acest an, singura care poate confirma la Paris fiind în acest moment, Sabrina Voinea Manecă, cea care are un exercițiu performant la sol și altul valoros la bârnă.
La băieți, singurul gimnast român calificat la Jocurile Olimpice de la Paris este Andrei Muntean, care va evolua în una dintre cele 6 grupe mixte iar subdiviziunea în care va concura va fi stabilită ulterior, după finalizarea celor patru etape de Cupă Mondială programate în această perioadă.O șansă pentru calificarea la Jocurile Olimpice o are, Gabriel Burtănete, pentru finala de la sărituri, cu mențiunea că el trebuie să câștige mai întâi locul I la Campionatele Europene de la Rimini-Italia programate la finalul lunii aprilie.
Gimnastică: Tragerea la sorți de la Jocurile Olimpice – Paris
Partajează această știre
Noutăți
Se pregătește Gala fotbalului hunedorean
decembrie 6, 2024
Comitetul Internaţional Olimpic împarte banii
decembrie 6, 2024
Mica Publicitate