Fotbal Liga a III-a: CSM Deva și Corvinul Hunedoara, calificate în barajul de promovare

În ultima etapă din play-off, la finalul acestei săptămâni , CSM Deva, liderul seriei a VII-a din liga terță va juca, în deplasare, la Gilortul Târgu Cărbunești.
Apoi, în jurul datei de 25 mai, când este programat meciul tur din semifinalele barajului de promovare în Liga 2, devenii vor juca tot în deplasare, cel mai probabil la Șoimii Lipova, pentru ca returul să se joace la Deva, în ultimul weekend din această lună.
Rezultatul din cel de al doilea joc din etapa a VIII-a din play-off a clarificat și situația celor două formații care merg la baraj adică ACS Viitorul Şimia a învins cu 1 – 0 formația CS Gilortul Târgu Cărbuneşti astfel că CSM Deva și ACSO Filiași sunt echipele care merg mai departe din seria a VII-a.
CS Corvinul Hunedoara, este lider autoritar în seria a IX-a și de mai multe etapă este calificată în barajul de promovare unde va juca, în primul tur tot în deplasare fie cu FC Bihor Oradea, fie cu Gloria Bistrița, iar returul se va disputa pe terenul de la Hunedoara.
În zona retrogradării, echi­pele din județul Hunedoara, cele care evoluează în seria a VII-a, privesc cu emoție ultimele două etape. În etapa cu numărul 9 din play-out, programată sâm­bă­tă 20 mai, de la ora 18.00, la Hațeg, echipa locală joacă acasă cu…CSM Jiul Petroșani iar Aurul Brad are o șansă ca să obțină o victorie cu liderul Voința Lupac. Contează și ce rezultat va fi în partida codașelor, unde Viitorul Pandurii Tg. Jiu joacă cu ultima clasată, Progresul Ezeris. O victorie a celor de la Pandurii nu liniștește apele pentru echipele din Hațeg și Brad care în ultima etapă au me­ciuri grele în deplasare.
Iată programul etapei programate sâmbătă 20 mai cu începere de la ora 18.00
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – ACS Progresul Ezeriş
CSO Retezatul Hațeg – CSM Jiul Petroşani
CS Armata Aurul Brad – AFC Voinţa Lupac

Partajează această știre

Lasă un răspuns