FOTBAL: Cetate Deva are jucători noi în lot

Lotul echipei de fotbal de la CNS Cetate s-a reunit la începutul acestei săptămâni la stadionul din Deva, pentru debutul perioadei de pregătire a returului.

Devenii pornesc la drum în 2019 conştienţi că îi aşteaptă un retur dificil în campionatul care este programat să se reia pe data de 2 martie și s-au derulat câteva antrenamente bune , coordonate de către antrenorul principal Ioan Petcu.
Sunt modificări în lotul cu care echipa a terminat turul de campionat , conducerea anunțând o serie de transferări de la și la echipă, astfel că în perioada următoare , conducerea tehnică va avea posibilitatea să decidă asupra unui lot cu care echipa să pornească în retur.
Trei jucători au decis să plece de la Deva: Robert Cristian care a ales să se întoarcă la Hunedoara, Şoit şi Circov s-au adăugat lui Romică David şi Braga, care s-au des­părţit de formaţia deveană încă din toamnă, înainte de încheierea turului de cam­pio­nat. După discuții, deși
inițial au dorit să plece, au rămas la echipă Voinea şi Fetiţa, care vor continua să joace şi în retur.
La capitolul transferuri spre echipa CNS Cetate Deva am notat sosirea lui Alexandru Muscă, un atacant de 22 de ani de la Galaţi, fost ultima oară la Medgidia, de Cristian Cocan, mijlocaş central ofensiv de 23 de ani de la Braşov, şi juniorul Iulian Ilie,fost la… Borussia Dortmund! „Am dus o adevărată bătălie prin telefoane pentru a-l aduce pe acest puşti născut în 2001, pe care şi-l dorea multă lume, inclusiv cinci echipe de liga a doua. Este un mijlocaş de bandă care poate evolua atât pe partea dreaptă cât şi pe stânga şi care a primit numai laude de peste tot. La 17 ani este considerat mai bun decât seniorii, sper să fie aşa şi să nu fi fost înzadar toată munca pentru transferul lui”, a declarat Daniel Simina, preşedintele clubului CNS Cetate Deva.
Conducerea clubului devean intenţionează să mai aducă în perioada imediat următoare încă un fundaş central. „Suntem în discuţii cu mai mulţi jucători până la definitivarea lotului şi spe­răm să mai realizăm câteva transferuri de valoare”, a mai spus Simina.
Cum era de așteptat se fac tot felul de preparative pentru jocurile amicale de pregătire. Conducerea a decis ca să se organizeze pregătirea centralizată la Deva, aici fiind condiții de antrenament iar de săptămâna viitoare se vor efectua câte două antrenamente pe zi şi vor începe jocurile amicale.

Iată programul stabilit până acum, cu menţiunea că mai pot fi modificări:
în 30 ianuarie cu Pandurii Târgu Jiu
în 6 februarie cu Luceafărul Oradea
în 9 februarie cu Energeticianul
în 13 februarie cu Unirea Alba Iulia
în 16 februarie cu Ghiroda şi Giarmata Vii
în 20 februarie cu Metalurgistul Cugir
Echipa CNS Cetate va juca toate meciurile în deplasare pentru a proteja suprafața gazonului.

Partajează această știre

Lasă un răspuns