Dialog cu dr. Călin HOMORODEAN – Clinica I Cardiologie intervențională, Spitalul Județean Cluj-Napoca.

– Punctați-ne pentru început câteva dintre cele mai semnificative date biografice:

– M-am născut în 1978 la Deva, ambii părinți fiind originari din județul Hunedoara, cadre didactice, mama învățătoare și tatăl profesor de chimie în Simeria. Am urmat școala primară și gimnazială în Simeria și am absolvit Colegiul Național Decebal din Deva ca șef de promoție, în 1996. Mi-am continuat studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, pe care am absolvit-o ca șef de promoție în anul 2002. Am fost inițiat în tehnicile de cardiologie intervențională încă din studenție în 2001, în cursul unei burse Erasmus în Franța la spitalul universitar din Tours, sub îndrumarea d-lui prof. Luc Maillard. Am fost impresionat de importanța terapeutică a acestor tehnici, dar și de numărul mic de specialiști care le efectuau în România.

În următorii 6 ani am efectuat rezidențiatul în cardiologie în Cluj-Napoca în Clinica Medicală I și Institutul Inimii. Omul care mi-a marcat definitiv viața profesională  a fost d-l prof. Nour Olinic, șeful Clinicii Medicală I, care m-a cooptat în colectivul său ca preparator universitar în 2002. Întrucât în Clinica Medicală I se inaugurase de curând un laborator modern de angiografie și cateterism cardiac și datorită micii mele experiențe câștigate în Franța, am început să activez în cadrul acestui laborator sub îndrumarea D-lui Conf. dr Dan Olinic.

Dorind să îmi continui și să aprofundez specializarea în  acest domeniu extraordinar al cardiologiei intervenționale, am obtinut o bursă a statului român în cursul anului universitar 2004/2005 în Franța la Spitalul Universitar Basse Normandie Caen. Am avut șansa de a lucra cu niște profesioniști desăvârșiți în cardiologie intervențională, care mi-au marcat pentru totdeauna viața: prof. Martial Hamon și prof. Gilles Grollier. Stagiul în Franta mi-a marcat și viața pesonală, cunoscând-o pe soția mea, medic și deveancă la origine.

În anul 2008 am devenit medic specialist cardiolog și apoi am obținut competența în cardiologia intervențională. Am îmbrățișat cariera universitară ca preparator universitar în 2002, devenind apoi asistent universitar în 2007 și șef lucrări în 2012. Mi-am susținut doctoratul în tehnici de structură restandardizată a diagnosticului ecocardiografic în 2011.  Am devenit medic primar în cardiologie în 2014, iar din 2016 sunt coordonatorul Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC) din Spitalul Județean Cluj-Napoca, Clinica Medicală I.

Sunt foarte multumit să pot spune acum în 2019, la 18 ani de când viața mea profesională   s-a contopit cu cardiologia intervențională că am efectuat peste 3000 de procedure diagnostice, 2000 de intervenții percutanecoronariene, dar și la nivelul arterelor renale, carotide sau ale membrelor, că am intervenit în faza acută a infarctului miocardic, dezobstruând arterele coronare în peste 500 de cazuri, că realmente am contribuit la salvarea vieții a numeroși pacienți.

Pe plan personal mă consider un om împlinit, sunt căsătorit și am doi copilași minunați.

– Care este „brandul” specific specialității dumneavoastră, pe fondul căreia sunteți apreciat de pacienți?

– Frumusețea și, aș putea spune chiar miracolul specialității mele de cardiolog și mai ales a supraspecializării de cardiologie intervențională provin din capacitatea de a întoarce pacientul de pe panta abruptă, vertiginos descendentă a unor boli extrem de grave ca infarctul miocardic acut și prin aceasta, de a schimba destine, în primul rând al pacientului, dar și al familiei acestuia.

 – Vorbiți-ne despre „supapele”, soluțiile folosite în eliminarea erorilor în tratamentele acordate pacienților.

– În cursul intervențiilor arteriale, gesturile operatorii trebuie să fie extrem de exacte, respectând în totalitate pașii propuși în cadrul ghidurilor internaționale de practică (europene sau americane). În acest sens, informarea științifică trebuie să fie continuă pentru a asimila noutățile publicate. Însă, fără a fi vorba de un clișeu, experiența este cea mai importantă „armă” împotriva erorilor. Este cunoscut, în general că un dezastru se produce în urma unui număr de erori înlănțuite. De aceea, în cursul unei intervenții coronariene este esențial ca operatorul să realizeze angajarea într-o direcție cu potențial de complicații și să o corecteze imediat astfel încât să se evite situațiile iremediabile. Nu în ultimul rând, experiența ne ajută în a corecta foarte rapid complicațiile, utilizând tehnicile optime. Erorile reprezintă o sursă foarte importantă de a învața, de aceea în cadrul marilor congrese de specialitate, secțiunile dedicate prezentării cazurilor cu complicații au o audiență foarte ridicată. Totuși, chiar și cu o experință vastă, „niciodată nu le-ai văzut pe toate…” Într-o astfel de situație, intuiția, stăpânirea de sine și cantitatea de informații științifice acumulate reprezintă „aliații cei mai de nădejde”. Nu în ultimul rând, ajutorul unui coleg este uneori de neprețuit…

– Spuneți-ne care pacienți ar trebui să treacă pragul cabinetului dumneavoastră?

– Tratez cu drag orice pacient cu afecțiuni cardiologice, însă bineînțeles, cei care au nevoie de proceduri endovasculare arteriale vor beneficia cel mai mult de pe urma calificării și experienței mele.

– Care sunt calitățile care v-au remarcat în activitatea profesională?

– Perseverența, ambiția, plăcerea de a lucra în laboratorul de cateterism cardiac cu accente de perfecționism.

– Sunteți un medic apreciat, iubit de pacienți. Vă simțiți oarecum invidiat?

– Am simțit pe deplin aprecierea pacienților mei. Nimic nu este mai înalțător ca privirea sau cuvintele unui pacient sau ale unui aparținător care a înțeles că i-ai salvat mama, tatăl sau fiul    dintr-o situație potențial fatală. Această apreciere mi-a dat întotdeauna energia atât de necesară „navigării” prin dificultățile, uneori copleșitoare ale cardiologiei intervenționale. Trebuie să recunosc că atunci când pentru scurt timp mă întorc la Simeria sau Deva, în vacanțe, întotdeauna întâlnesc pacienți care îmi adresează cuvinte frumoase, de recunoștință. Nu aș putea spune că m-am simțit invidiat…

 – Aveți și calități care vă deranjează?

– Suport cu dificultate eșecurile, ceea ce mă face să lupt din răsputeri în a depăși situațiile extreme, care uneori sunt realmente fără ieșire. Oratoria este un domeniu care nu se numără printre calitățile mele, deși necesară în cariera mea universitară.

– Vă amintiți de primul semn al împlinirii profesionale, de prima reușită pe linie de cardiologie?

– Îmi amintesc întotdeauna cu foarte mare emoție de unul dintre primele mele cazuri extrem de grave: un tânăr cu un infarct miocardic acut extins, în șoc cardiogen și în pragul stopului cardiac. Cazul fusese catalog într-un alt centru ca depășit din punct de vedere terapeutic, iar eu eram un tânăr medic proaspăt revenit din Franța, care dorea să salveze Lumea. În centrul nostru exista în acea perioadă o penurie de materiale, nefiind incluși în Programul Național de Cardiologie. Dispuneam de un număr de stenturi coronariene, donate de un centru mare din Olanda. Astfel, cu niște stenturi de generație veche și cu o dorință de nestăvilit în a salva pacientul, am reușit imposibilul. Au trecut 14 ani de atunci și periodic îl revăd cu drag și nostalgie pe acest pacient la control.

– Cât despre o deprimare…

– Nu aș dori să se înțeleagă faptul că suntem mereu victorioși… Viața unui medic cardiolog intervenționist este extrem de dificilă, iar clipele de depresie sau  disperare nu sunt puține. Nu voi uita niciodată disperarea resimțită într-o noapte de gardă, la începutul carierei, când viața unui pacient s-a scurs literalmente prin mâinile mele… era primul meu pacient decedat pe masa de intervenții.

 – Credeți în legea compensației?

– În cursul vieții profesionale, după o serie de pacienți dificili pe care reușesc să îi rezolv, tendința este de a crede că totul este posibil, indiferent de gravitatea cazului. Atunci am învățat să trag o linie în cursivitatea gândirii și să îmi aduc aminte că dezastre se pot întâmpla în orice clipă, iar viața intervenționistului este presărată cu suișuri și coborâșuri, astfel că mai devreme sau mai târziu cazurile nefericite pot apărea. Miza este de a-ți folosi experiența în a recunoaște, a preîntâmpina sau cel puțin în a limita eșecurile.

Îmi aduc aminte de cuvintele părinților mei, care în fața unui examen mai dificil îmi spuneau să am încredere în mine și să fiu liniștit, pentru că „întotdeauna după plâns vine râs”.

– Prezentați-ne în final câteva amănunte privind studiul individual, cercetarea științifică și de pregătire profesională.

– Profesional, traversez un proces continuu de învățare și resimt o dorință înnăscută spre cercetarea științifică. Pregătirea profesională este punctată periodic și de cursuri/congrese în diferite medii academice din străinătate (Belgrad, Brno, Paris, Washington). Există schimburi permanente de experiență cu colegii din Institutul Inimii Cluj, precum și într-un cadru mai larg la congrese naționale.

Trebuie să recunosc faptul că cercetarea științifică este foarte dificilă în condițiile globalizării extreme a descoperirii de informații noi. Validarea cercetării se realizează prin publicarea de articole în reviste cotate în baze de date internaționale, prin competiție acerbă cu mii de cercetători dornici de afirmare. Condițiile cercetării științifice din România au fost mult inferioare altor sisteme medicale, însă în ultimii ani observăm o îmbunătățire evidentă. Personal, în ultimii ani, am reușit publicarea unui număr de articole în reviste de specialitate, chiar în reviste prestigioase (EuroIntervention, Nature Scientific Reports).

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș