Dosare penale și sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, cu sprijinul reprezentanților Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat verificări privind modul de punere în valoare, autorizare, exploatare, depozitare, gestionare și transport a materialului lemnos, de către diferiți operatori economici, pe raza municipiilor  Hunedoara și Orăștie și localităților învecinate.

Ca urmare a activităților de control, la data de 20 noiembrie 2023,  polițiștii au identificat un operator economic din zona Hunedoara, cu obiect de activitate exploatare forestieră, care a tăiat fără drept și a sustras 26 de arbori nemarcați, din specia gorun, de diferite dimensiuni, din teren acoperit cu vegetație forestieră situat în fondul forestier național.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori.

În data de 05 decembrie 2023, polițiștii au efectuat verificări în suprafețe de teren poziționate atât în fondul forestier național, cât și în afara acestuia, iar ca urmare a neregulilor constatate în privința modului de exploatare a materialului lemnos, față de doi operatori economici au aplicat două sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei.

De asemenea, în perioada 20 noiembrie 2023–11 decembrie 2023, pe raza municipiului Orăștie și a localităților învecinate, polițiștii au identificat 8 operatori economici care au exploatat și au transportat, în baza contractelor aferente, masă lemnoasă din partizi constituite în suprafețe de fond forestier național. Ca urmare a neregulilor constatate în privința modului de exploatare și de transport al materialului lemnos, față de operatori economici în cauză, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare totală de 55.000 lei și au dispus măsura complementară de confiscare faptică a 22,004 mc de material lemnos.

Totodată, față de reprezentanții unui ocol silvic, pentru neregulile constatate în privința modului de emitere și completare a avizelor de însoțire pentru materiale lemnoase, cât și referitoare la modul de primire, depozitare și gestionare a materialelor lemnoase, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare totală de 47.000 lei și au dispus măsuri complementare de confiscare faptică a 9,637 mc de material lemnos și de confiscare valorică a 448,795 mc de material lemnos. (Foto: arhivă)

Partajează această știre

Lasă un răspuns