• La data de 04 aprilie 2024, în jurul orei 10:12, un tânăr de 19 ani, din municipiul Petroșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan Octavian Iosif din municipiul Petroșani, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, la efectuarea virajului spre dreapta, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se afla staționat în afara părții carosabile iar în urma testării acestuia de către polițiști cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că, aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și conducerea unui autovehicul fără permis.
• La data de 04.04.2024, în jurul orei 09:00, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Petroșani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Petroșani, a tamponat un alt autoturism care se afla în mers, fiind acroșate ulterior alte două autoturisme care se aflau parcate. Conducătorul auto a fost testat de către polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, care în urma testării, a indicat o concentrație de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării acestuia de către polițiști cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că, aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
• La data de 04.04.2023, în jurul orei 17:00, un tânăr de 26 ani, din comuna Pui, a fost depistat de către polițiștii rutieri, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, pe DC 83 către localitatea Păclișa, iar în urma testării de către polițiști cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că, aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și conducerea unui autovehicul fără permis.