.

Crişcior: Tradiţiile şi agroturismul, într-un proiect european

Promovarea tradiţiilor populare şi integrarea acestora într-un concept de agroturism ce va aduce venituri comunităţii locale reprezintă una dintre componentele proiectului „Dezvoltarea Agroturismului în Comuna Crişcior la nivel European”.

Este vorba despre un proiect finanţat din fonduri europene, primul pas în derularea acestuia fiind făcut la jumătatea lunii iulie în cadrul eveniment care a avut loc la Căminul cultural din satul Zdrapţi. La manifestare au fost prezenţi prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Kiszely, reprezentanţi ai Asociaţiei GAL „Ţara Zarandului”, ai Liceului Tehnologic „Crişan” din Crişcior, profesorul universitar Avram Fitiu, consilieri locali şi cetăţeni ai comunei.

Potrivit primarului Ovidiu Furdui, administraţia locală are în plan o dezvoltare şi pe zona agroturistică, mai ales că poteţialul locurilor şi ospitalitatea oamenilor sunt două lucruri deja cunoscute.

„Vom realiza un catalog de prezentare în care vor incluse diverse activităţi cu specific local, de la concursuri de ţesut, de cosit, până la degustări de alimente tradiţionale. Nu vor lipsi elementele legate de istoricul acestei zone, tradiţiile pe care promovăm şi azi, locurile care merită vizitate”, a spus primarul Ovidiu Furdui.

În opinia acestuia, potenţialul existent în plan local poate fi valorificat prin intermediul evenimentelor şi târgurilor importante, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

„Ne propunem să acordăm sprijinul necesar fiecărei persoane care doreşte să înceapă o afacere în domeniul agroturismului. Este un program care se va dezvolta durabil, în timp. De aceea, se poate spune că el reprezintă o nouă şansă pentru tinerii noştri”, a apreciat primarul Ovidiu Furdui.

Proiectul se va derula pe o durată de 12 luni.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate