.

Centru de radioterapie la spitalul din Deva

Un centru de radioterapie ce va folosi radiaţii cu energie înaltă va fi construit la spitalul judeţean, în urma unei finanţări aprobate de Consiliul Judeţean Hunedoara. Centrul va reuni, în aceeaşi clădire, şi secţia de oncologie ai cărei pacienţi au nevoie de acest fel de tratament.

Investiţia a fost estimată la peste 35,7 milioane lei, inclusiv dotările cu echipamente de specialitate, clădirea fiind prevăzută cu demisol, parter şi două etaje. Banii necesari vor fi suportaţi de la bugetul CJ Hunedoara.

Potrivit unei hotărâri adoptată de consilierii judeţeni, care aprobă nota conceptuală şi tema de proiectare a investiţiei, centrul de radioterapie şi secţia de oncologie vor avea 45 de paturi, bolnavii urmând să poată beneficia de tratamente care folosesc radiaţiile cu energii înalte, deoarece acum SJU Deva nu dispune de un asemenea serviciu medical.

Din analiza incidenţei cazurilor oncologice, se apreciază că de centrul de radioterapie ce va folosi radiaţiile cu energii înalte vor beneficia circa 630 de bolnavi anual.

„Investiţiile pe care le facem la unităţile medicale din subordine sunt mărturii ale preocupării noastre constante pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale. Pentru realizarea acestor proiecte, atragem fonduri prin Compania Naţională de Investiţii, dar alocăm şi sume din bugetul judeţean”, a precizat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

În prezent, persoanele care au nevoie de tratamentul cu radiaţii cu energii înalte sunt nevoiţi să se îngrijească în spitale din Timişoara, Sibiu şi Cluj-Napoca.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate