Ce poți face la Moneasa într-un sfârșit de săptămână?
Cât de ofertantă mai este stațiunea despre care, odată, se spunea că este "Perla Apusenilor"? Cine se duce astăzi la Moneasa și ce șanse sunt să mai revină? Cum se…
ARAD: Restricții pe drumurile județene, din cauza caniculei
Valul de căldură continuă să se intensifice și în următoarele zile, iar ANM a anunțat că și județul nostru intră sub incidența codului portocaliu de caniculă începând de astăzi, 17…
Ceremonial militar la Zlatna
Vineri, 14 iulie 2023, de la ora 11:00, în curtea Palatului Administrativ al Oraşului Zlatna va avea loc ceremonia de acordare a demnităţii de Membru de Onoare în Grad de…
Infotrafic: Restricţii de circulaţie din cauza unor lucrări pe autostrăzile A4 şi A1, dar şi pe Valea Oltului
Circulaţia este restricţionată joi pe mai multe drumuri din ţară, având în vedere efectuarea unor lucrări. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în funcţie de condiţiile…
Iustin Cionca: Turnăm primul strat de asfalt pe Dieci-Dezna!
Pe „Transalpina Aradului”, drumul județean Dieci-Dezna, stadiul lucrării este la aproximativ 75%! Pe acest drum spectaculos din județ se lucrează la turnarea primului strat de asfalt și la construirea zidului…
Alba-Iulia: Lucrările la Ambulatoriul Spitalului Judeţean, realizate în proporţie de 40%
Lucrările de extindere, modernizare și dotare în vederea readucerii policlinicii, de pe strada Mușețelului, la parterul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, se află în plină desfăşurare şi vor fi…
Câştigul salarial mediu net a scăzut la 4.543 lei în luna mai
Câştigul salarial mediu net a scăzut la 4.543 lei în luna mai a acestui an, cu 21 lei mai puţin (-0,5%) faţă de luna aprilie 2023, informează, miercuri, Institutul Naţional de…
Cine sunt cele două eleve arădene de 10 la BAC
Elevele arădene de 10 la examenul de Bacalaureat au primit astăzi distincția Bene Merenti din partea președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca. „Le felicit pentru rezultatele extraordinare, sunt o mândrie…
Iustin Cionca, președintele CJ Arad, a acordat distincția „Bene Merenti” reprezentanților Aptiv Ineu
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a acordat astăzi distincția „Bene Merenti” reprezentanților Aptiv Ineu, în semn de recunoștință pentru implicarea în dezvoltarea sistemului de sănătate publică. Compania Aptiv a donat resurse…
- Go to the previous page
- 1
- …
- 109
- 110
- 111
- 112
- 113
- 114
- 115
- …
- 274
- Go to the next page